10 croșee de stânga aplicate de USL economiei românești

9 octombrie 2013   |  10 comentarii

Dosarele „X” ale guvernului USL sunt dovada superficialității și a neputinței. Dovada aici:

Sursa: Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene

Iată cele 10 croșee de stânga aplicate de USL economiei românești:

1. Singura strategie economică a USL este taxarea în loc să absoarbă fonduri europene și să diminueze evaziunea fiscală. USL a introdus sau majorat nu mai puțin de 30 de taxe și impozite în doar 17 luni de guvernare. Nu a scăpat nimeni neimpozitat, nici micul fermier, nici micul antreprenor, nici românul de rând.

Deși USL a anunțat că va atrage fonduri substanțiale de la UE în acest an, sumele primite de la UE au scăzut cu aproape 4% în primele opt luni ale acestui an comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, conform execuției bugetare. Mai mult, din cele circa 10.000 de contracte semnate pentru atragerea de fonduri europene, peste 8.300 au fost semnate de PDL.

2. Evaziunea fiscală sub USL depășește bugetul educației și al sănătății la un loc. Evaziunea fiscală a crescut cu 6% în ultimul an, de la 77 mld. lei cât era în anul 2011 la 81 mld. lei în anul 2012, conform raportului anual al Consiliului Fiscal. Cu alte cuvinte, nivelul atins de evaziunea fiscală în 2012 depășește bugetul cumulat al sănătății (6,2% din PIB) și educației (4,6% din PIB) alocat pentru anul 2013. Dacă statul român ar colecta corect TVA ar avea anual un plus de 50 mld lei la buget, luând în calcul că estimările Comisiei Europene duc la un randament de colectare în Romania la jumătate din cota efectivă de TVA de 24%. Cu alte cuvinte, bugetul colectează azi echivalentul unui TVA de 12% încasat corect.

3. USL este o fabrică de șomeri. Numărul șomerilor a crescut cu 51.000 persoane în luna august a acestui an comparativ cu aceeași lună a anului precedent, ajungând la 744.000 persoane, conform datelor INS. Rata șomajului a ajuns la 7,5%, identică cu cel mai ridicat nivel al șomajului din timpul celei mai dure crize economice (din martie 2010).

4. Românii nu își mai pot plăti datoriile la bănci. Creditele neperformante, adică întârzierile mai mari de 90 de zile la plata creditelor, au ajuns la o pondere de 21% în total credite şi dobânzi în luna august 2013, în creştere cu 5 puncte procentuale faţă de luna aprilie 2012.

5. Investițiile publice sunt blocate, iar investitorii străini ne evită. În loc să investească, USL alocă bani aparatului birocratic. Cheltuielile cu investițiile au scăzut cu 13% și cheltuielile de personal au crescut cu 15% în primele 8 luni din anul 2013 față de aceeași perioadă a anului precedent, conform execuției bugetare.

De asemenea, deficitul bugetar a crescut cu 11% în primele opt luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 8 mld. lei (1,3% din PIB). Veniturile bugetare obținute din impozitul pe profit s-au diminuat și ele cu aproape 1% în această perioadă.

Investitorii străini ne evită. Investițiile străine directe (ISD) au scăzut cu 29% și au ajuns la 946 mil. euro în primele șapte luni ale acestui an. Diferența față de cele 10 miliarde euro promise de Ponta e uriașă. Acest guvern este total decuplat de la realitatea economică.

6. Din ce în ce mai multe firme intră în insolvență. În primele 8 luni ale acestui an 10.313 firme au intrat în insolvență, conform datelor ONRC. Asta înseamnă că, în fiecare zi a acestui an, aproape 43 de firme au intrat în medie în insolvență. În anul 2012 s-a deschis procedura de insolvență pentru un număr total de 25.842 firme, cu 20% mai multe decât în anul 2011, conform buletinului procedurilor de insolvență. România este clasată pe ultimul loc în UE în ceea ce privește insolvența, conform raportului „Doing Business 2013” al Băncii Mondiale.

7. Românii construiesc mai puțin. Lucrările de construcții au scăzut cu 0,9% în primele opt luni al acestui an față de aceeași perioadă din 2012, ca urmare a diminuării cu 10% a volumului lucrărilor de construcții noi.

8. Resursele de energie se diminuează. Resursele de energie primară au scăzut cu 12%, iar cele de energie electrică cu 7% în primele opt luni ale anului 2013 față de aceeași perioadă a anului precedent.

9. Birocrația sufocă România. Birocrația ne sufocă! 3 dintre primele 5 cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă actorii privați în desfășurarea afacerilor sunt legate de birocrație: reglementările în privința impozitării, accesul la finanțare și birocrația guvernamentală ineficientă. În epoca competitivității, companiile pierd din viteză completând zilnic documente pentru plata taxelor și a impozitelor. Este incredibil că în continuare instituțiile statului solicită companiilor sau cetățenilor documente sau informații pe care tot o instituție a statului trebuie să le ofere.

10. USL a politizat companiile de stat și le-a adus la sapă de lemn. În loc să avem specialişti în conducerea companiilor de stat, guvernul USL a creat noi locuri de muncă pentru politruci şi clientela politică, cum este cazul Tarom, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, CNADNR etc. Oltchim și CFR Marfă au înregistrat pierderi de două ori, respectiv de patru ori mai mari în anul 2012 față de anul 2011. Hidroelectrica și CFR Călători au trecut pe pierdere în anul 2012. În plus, aproape 1.000 de persoane au fost disponibilizate la Oltchim și Hidroelectrica. La CFR Călători și CFR Marfă s-au anunțat 4.500 de disponibilizări noi.

PDL susține relansarea economică și crearea de locuri de muncă prin relaxare fiscală: reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale, reducerea cotei unice la 12%, creșterea salariului minim la 1.000 de lei și scutirea de la impozit a profitului reinvestit. În plus, PDL a propus crearea Autorității Naționale pentru Protecția Întreprinzătorilor.