De azi sunt Președinta Comisiei Economice în Adunarea interparlamentară a ICE din care fac parte 18 state europene

26 septembrie 2013   |  18 comentarii

Pentru România. Președintă a Comisiei Economice pentru țările din Inițiativa Central-Europeană (ICE). Mandatul mi-a fost încredințat în cadrul Adunării interparlamentare de la Budapesta, desfășurată în perioada 24-26 septembrie a.c.

Tema dezbătută în cadrul Adunării interparlamentare: soluții pentru șomajul tinerilor.

Niciodată în defensivă; ofensiva este cea mai bună armă de creștere economică – acesta este singurul răspuns posibil temei în dezbatere. Tinerii au nevoie de politici publice, nu de politică, pentru a se integra pe piața muncii. Instituțiile europene, parlamentele și guvernele noastre trebuie să deschidă ușa oportunităților pentru fiecare copil și tânăr al ICE.

Este clar că nu putem sta cu mâinile încrucișate. Avem nevoie să ne deblocăm potențialul de creștere. Cum? Indiferent de numele țării din care facem parte, răspunsurile sunt aceleași.

Iată câteva dintre soluțiile pe care le-am propus Adunării interparlamentare a ICE:

În primul rând, avem de luptat împotriva birocrației. Birocrația ne sufocă tinerii. Trebuie să ajutăm economia să crească, să devină competitivă dacă vrem să atingem mai repede standardele europene de viață. Avem nevoie de o reformă fiscală cuprinzătoare, care să încurajeze crearea de locuri de muncă fara să duca la crestea deficitului. Avem nevoie de o reformă care să scutească IMM-urile de timpul pierdut cu plata taxelor și care să le permită să se ocupe mai mult de crearea de locuri de muncă.

În al doilea rând, avem nevoie de investiții inteligente pentru viitorul nostru. Nu vom reuși altfel decât prin stimularea calității educației. Putem investi în cele mai bune idei. Putem face cheltuieli publice mai eficiente și mai transparente.

În al treilea rând, putem crește prin explorarea potențialului creativ al tinerilor. Este o oportunitate strategică pentru a ne promova țările pe harta competitivității globale.

Și mai trebuie să ne definim interesul strategic: țările ICE pot deveni un centru regional pivot de creativitate. Altfel riscăm să pierdem contribuția unică la creșterea economică a industriilor creative emergente din Europa Centrală și de Est.

Prin urmare, soluțiile pentru viitor sunt: creșterea competitivității, integrarea pe piața muncii a tinerilor, soluții pragmatice la îmbătrânirea populației.

Timpul nostru este acum. Avem o responsabilitate față de generația tânără.

Detalii despre Inițiativa Central-Europeană (ICE):

  • ICE cuprinde state membre UE și aspirantele la acest statut, în total 18 țări: 10 state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria) și 8 state ne-membre UE (Albania, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina).
  • Scopul acestei cooperări politice este de a asigura ţărilor membre şi instituţiilor acestora o platformă flexibilă, practică, de cooperare regională, în vederea unei viitoare integrări europene. Pentru aceasta, atenţie specială este acordată dezvoltării capacităţii statelor membre ICE care nu sunt încă state membre UE, în principal prin transfer de cunoştinţe şi de experienţă între ţările membre si non-membre UE.
  • În plus, ICE se află intr-o poziţie privilegiată pentru a acţiona ca o punte între macro-regiuni, ca de exemplu între regiunile Baltică, Dunăre, Marea Adriatică şi Marea Neagră.