Andreea Paul: Majorarea salariilor depinde de condiţiile economice

Invitată într-o emisiune la Realitatea TV, consiliera premierului, Andreea Paul, a declarat că salariile şi pensiile vor fi majorate în 2012, în situaţia în care condiţiile economice şi starea zonei euro vor permite acest lucru.

"Eu nu m-aş hazarda la o promisiune şi nici la împachetarea iluziilor românilor, eu merg pe varianta prudentă în care spun dacă condiţiile economice permit şi pentru că suntem dependenţi din păcate într-o proporţie semnificativă de ce se întâmplă în Zona euro, fără a susţine că toate problemele noastre vin din Zona euro", a spus Andreea Paul.

Din perspectiva sa, cel mai grav semnal vine dinspre Banca Mondială, care a estimat că în 2012, economia Europei va intra în recesiune economică.

"Dacă aţi văzut recentele estimări ale Băncii Mondiale, dânşii au făcut publice estimările pentru creşterea economică a anului 2011, care se ridică la 2,5%, care sunt mult peste estimările oficiale de 1,5%, şi pentru anul 2012 semnalează că Zona euro intră în recesiune economică cu -0,3% şi acesta mi se pare cel mai grav semnal de alarmă la care noi va trebui să reacţionăm cu foarte multă responsabilitate", a completat Andreea Paul.

 

vezi sursa »
blog comments powered by Disqus

Ultimele articole pe blog

Dezechilibrele macroeconomice europen...

22 - 02 - 2012
În cei 10 ani de existență a Uniunii Economice și Monetare, diferențele economice semnificative între statele membre au fost mascate și trecute în ...
Citeste mai mult

Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii...

21 - 02 - 2012
Comisia Europeană a întrerupt plăţile in valoare de 3,5 miliarde de euro in cadrul POS DRU. Claudia Boghicevici, Ministrul Muncii, face publice efo...
Citeste mai mult

RFI:Tabloul de fundal macroeconomic a...

17 - 02 - 2012
România, “inima creativă a Europei” în 2020 prin industriile sale creative, ţel asumat de Consiliul Naţional de Competitivitate –...
Citeste mai mult

Agenda

23 feb. 2012 Cursuri ASE

22 feb. 2012 Cursuri ASE

21 feb. 2012, ora 09:30 Sedinta de Guvern

19 feb. 2012, ora 18:46 Emisiunea Romania Exclusiv, RTV

16 feb. 2012, ora 20:00 Emisiune Realitatea TV

Vezi agenda completa

Recenzia lunii