Andreea Paul Vass pentru NEWSIN: La PSD şi PNL, de economie se ocupă un fost procuror şi un fost profesor de istorie

NEWSIN: Consilierul premierului, Andreea Paul Vass, susţine, într-un interviu acordat NewsIn, că "la PSD şi PNL se ocupă acum de economie şi problemele legate de buget un fost procuror şi un fost profesor de istorie, ambii plictisiţi de problemele şi soluţiile economice prea complicate pentru ei".

În cadrul interviului pentru NewsIn, Andreea Paul Vass vorbeşte şi despre ţinta de deficit pe care este construit bugetul pe anul 2012, despre relaţia cu FMI, despre CAS, dar şi despre riscul ca unele companii străină să decidă să se relocheze din România.

Prezentăm integral prima parte a interviului cu Andreea Paul Vass, consilier al primului ministru.

Rep: Poate fi respectată ţinta de deficit de 1,9% pe cash în 2012, în actualul context economic intern şi internaţional?

A.P.V: Am convingerea că această ţintă poate fi respectată. E o ţintă echilibrată care ne fereşte de derapaje. Rămâne în continuare o necunoscută dinamica contextului internaţional, care îşi poate pune amprenta asupra deficitului, în sensul uşoarei sale majorări, dacă condiţiile europene se înrăutăţesc semnificativ. Dar în niciun caz peste limita de 3% deficit bugetar în PIB. În condiţiile actuale, lucrurile se întrezăresc mai degrabă în spiritul stabilizării lor. De aceea, susţin că în prezent perspectiva unui deficit de 1,9% pe cash din PIB este unul necesar şi tangibil. Implică foarte multă responsabilitate atât din partea aşteptărilor românilor, cât mai ales din partea acţiunilor decidenţilor în cheltuirea banului public şi în continuarea bătăliei cu risipa.

Rep: Mai ales că urmează an electoral.

A.P.V: Tocmai. Cred că decidenţii actualei coaliţii de guvernare s-au cablat la ceea ce înseamnă responsabilitatea şi curajul lucrului bine făcut. Sincer vorbind, nici nu au de ales. Nu ne putem permite nici să sfidăm Europa, nici să ne batem joc de soarta românilor aşa cum propun liderii opoziţiei în declaraţiile recente. Nu ne putem permite niciun fel de derapaj social, de derapaj economic, de derapaj populist sau demagogic care să ducă la derapaje bugetare, aşa cum repet, ne invită, unii membri ai opoziţiei. Nu vorbim de tăieri, ci de investiţii. Nu minţim frumos, ci clădim cu chibzuinţă. Ne gospodărim croind actualul buget apăsând mai tare pedalele investiţiilor, creării locurilor de muncă, absorbţiei fondurilor europene şi susţinerii mediului de afaceri.

Rep: Va contribui România la Fondul pentru ajutorarea FMI? Domnul Valentin Lazea spunea recent că, în semn de solidaritate, şi ţara noastră ar trebui să contribuie la acest fond.

A.P.V: România nu este nevoită să contribuie la acest fond de stabilitate europeană dintr-un argument foarte simplu de înţeles de către oricine. România este asistată în prezent de către FMI, aşadar, este ilogic să o chemi pentru a contribui la capitalizarea aceleiaşi instituţii. În realitate, noi vom începe în curând să rambursăm împrumuturile deja angajate. Domnul Lazea cred că s-a grăbit şi a făcut o eroare din pricina transmiterii unui mesaj legat de o decizie pe care, probabil, nu a avut timpul necesar să o asimileze. Rămâne totuşi un economist redutabil pe care îl respect mult.

Rep: Dacă premierul Boc ar trebui să aleagă între majorarea deficitului peste 1,9% şi accesarea fondurilor din acordul preventiv cu FMI, ce l-aţi sfătui să aleagă?

A.P.V: Nici una, nici alta. Este o capcană întinsă opiniei publice de către opoziţie, cu un cinism greu tolerabil. Pe de o parte, majorarea deficitului nu mai este opoţiune pentru România, pentru că nu face altceva decât să înăbuşe creşterea economică. Şi demontez rapid una dintre cele mai des invocate clişee (chiar şi ieri în Parlamentul României), şi anume acela că < deficitul bugetar redus sacrifică perspectiva creşterii economice>. Nimic mai fals, din contră. O fiscalitate excesivă are capacitatea de a înăbuşi creşterea economică, nicidecum un deficit bugetar redus. Să explicăm puţin acest lucru, mai ales că la PSD şi PNL se ocupă acum de economie şi problemele legate de buget un fost procuror şi un fost profesor de istorie, ambii plictisiţi de problemele şi soluţiile economice prea complicate pentru ei. Ţările cu cele mai ridicate deficite înregistrează cele mai reduse ritmuri de creştere economică, iar ţările cu bugete relativ echilibrate cresc economic mai sănătos şi mai rapid. Estonia si Spania, de pildă, sunt state europene cu bugete care se închid în acest an cu excedente şi unde PIB-ul creşte alert, cu 8%, respectiv cu 4% în 2011. Însăşi China cunoaşte ritmuri de creştere de 9-10% şi are deficite sub 3% în ultimii trei ani. Motoarele puternice de creştere economică şi ale prosperităţii sunt private, nu publice. Deficitele sunt alunecări bugetare care nu servesc creşterea economică întrucât implică decizii birocratice, politice sau chiar populiste, ale statului şi nu ale mediului privat performant. Un deficit bugetar prea ridicat nu face altceva decât să pună amprenta politică excesivă pe decizia de alocare a unor bani proveniţi din împrumuturi garantate de stat, adică tot pe spinarea românilor. Aşadar, diminuarea deficitului bugetar excesiv echivalează în primul rând cu diminuarea marjei de manevră politică şi birocratică şi are ca finalitate un nivel redus al competitivităţii şi al productivităţii. Mai mult decât atât, există un cerc vicios al deficitului bugetar, rulat de la un an la altul, întrucât împovărează anii următori nu doar cu rambursarea, ci şi cu plata dobânzilor din ce în ce mai mari. În condiţiile în care randamentele cheltuielilor publice sunt mai mici decât ratele dobânzilor angajate, mai ales atunci când deficitele mari se aşează pe creşteri nesustenabile salariale sau de pensii aşa cum s-a întâmplat în anul 2008, e nevoie ori de austeritate, ori de creşterea taxelor – adică înăbuşirea perspectivei de creştere economică, care să permită rambursarea datoriilor respective. Spaţiul comunitar în general, cel românesc în particular, au fost martorii împrumuturilor angajate şi dedicate măsurilor sociale, nu investiţionale. În România, chiar şi veniturile publice din privatizări nu s-au dus spre dezvoltare, ci foarte des tot spre măsuri populiste.

Pe de altă parte, perspectiva folosirii banilor prevăzuţi în acordul cu FMI este una mai degrabă pesimistă, în care se materializează riscurile majore pe care le ridică acum spaţiul comunitar. Certitudinea pe care o avem este că România este îmbrăcată cu o centură de siguranţă şi cred că nu vom fi nevoiţi să facem apel la acei bani pentru că vom conduce prudent şi responsabil.

Rep: Dar ştiţi că de o centură de siguranţă s-a vorbit şi la primul acord cu FMI şi apoi am luat aproape toţi banii.

A.P.V: Repet, în prezent, nu avem niciun argument care să ne conducă la concluzia că în anul 2012 vom accesa banii Fondului Monetar Internaţional. Sigur că dacă se întâmplă un eveniment de forţă majoră, de cădere economică brutală în spaţiul comunitar sau o catastrofă naturală, atunci am putea apela la banii FMI. Cei care recurg la astfel de mesaje în prezent nu fac decât să intoxice diletant spaţiul public.

Rep: Sunt totuşi cu o dobândă ceva mai mică decât putem lua de pe piaţa externă.

A.P.V: Da, dar am intrat într-o cursă de diminuare a datoriei publice şi a deficitului bugetar. Datoria publică va avea un vârf de plată în 2013, după care se curbează în jos.

Rep: Pentru anul viitor reducerea CAS este o propunere realistă, mai poate fi luată în calcul?

A.P.V: Se fac permanent analize cu privire la capacitatea de îmbunătăţire a colectării care să poată susţine o eventuală reducere a CAS. Nu mai e o chestiune de necesitate, ci o chestiune de aplicare la momentul potrivit, pentru a nu aluneca spre derapaje bugetare pe termen scurt. Or anul 2012 nu deschide această fereastră de oportunitate. Pe termen lung, nimeni nu neagă eficienţa acestei măsuri. Pentru a sprijini mediul de afaceri în aceste momente dificile, Premierul a prezentat ieri în Parlamentul României un pachet de zece măsuri. Relaxarea fiscală va trebui operată extrem de serios şi fixată neutopic. 2012 impune o atitudine de stabilitate şi predictivilitate fiscală puternică. De aceea menţinem cota unică, de aceea menţinem contribuţiile de asigurări sociale, nivelul de TVA, chiar şi nivelul cotelor reduse de TVA la 5% pentru locuinţele sociale şi de 9% la medicamente, cărţi, reviste, servicii cultural ş.a.m.d.

Rep: În 2012 ajung banii pentru tot ce v-aţi propus, astfel încât să respectaţi şi ţintele anunţate? Sau ar putea fi majorate taxele? Practic, cum veţi reuşi să gestionaţi ...

A.P.V: Răspunsul este categoric: nicio creştere a fiscalităţii, nicio reducere a pensiilor şi salariilor. Acestea sunt angajamentele. Nici perspectiva accesării fondurilor de la FMI nu este realistă, în momentul actual. Bugetul este construit pe o creştere economică de 2,1% şi pe un deficit bugetar de 1,9% din PIB, pe reducerea inflaţiei şi a şomajului. Ele sunt tangibile. Fiecare minister a recurs la prioritizarea proiectelor de investiţii, la eliminarea cheltuielilor care nu se justifică în anul care vine, iar dacă se materializează unul din riscurile majore internaţionale, atunci evident că o reajustare a cheltuielilor poate apărea în zona proiectelor de investiţii. În ce sens? Când vorbesc de prioritizarea lor, înseamnă că o linie a fost trasă în dreptul proiectului de investiţie până la care se pot acoperi costurile, pe actuala construcţie bugetară. Dacă se diminuează resursele disponibile pentru investiţii, această linie va urca uşor în lista proiectelor de investiţii prioritizate, în funcţie de contracţia resurselor aferente.

Rep: Propunerea sindicatelor de majorare a salariului minim pe economie, la peste 1.000 de lei, ar putea fi luată în calcul anii următori?

A.P.V: În consiliul tripartit s-a discutat creşterea salariului minim de la 670 de lei în prezent, la 700 de lei începând cu anul viitor. Şi eu mi-aş dori ca salariul minim să fie de 1000 de euro. Întrebarea de fond este de unde aloci banii respectivi. E foarte uşor să promiţi creşteri de salarii şi pensii şi este foarte greu să răspunzi la întrebarea de unde faci rost de banii necesari ca să le poţi şi plăti. Nu de alta, dar răspunsurile sunt mereu nepopulare: mai multă muncă, mai mulţi antreprenori şi mai multe firme private, mai multă educaţie şi inovaţie, mai multă responsabilitate, disciplină şi corectitudine.

Rep: Ce ne puteţi spune despre stadiul negocierilor pentru noile investiţii de la Cluj? Când vor fi anunţate firmele, semnate contractele?

A.P.V: Negocierile sunt în plină derulare. Confidenţialitatea lor mă împiedică să vă dau nume, dar cert este că interes există în zona privată pentru platforma de la Jucu şi că foarte curând vom divulga şi numele investitorilor care se orientează către această zonă.

Rep: Foarte curând înseamnă până la sfârşitul acestui an? Luna ianuarie 2012?

A.P.V: Depinde de viteza cu care ei înşişi iau deciziile în board-ul propriu, dar repet negocierile sunt avansate.

Rep: Ca sumă? Ce sumă se preconizează să fie investită?

A.P.V: Nu pot să fac public acum astfel de detalii. În clipa în care închidem negocierile vom putea spune exact care sunt investitorii care se îndreaptă către această zonă, care este volumul investiţional la care se angajează şi care este numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create la Jucu.

Rep: Premierul Emil Boc avertiza, recent, că ar putea ca şi alte companii străine să îşi relocheze afacerile din România. Guvernul are semnale că sunt şi alte firme care ar urma să plece către alte state cu impozite mai mici sau alte avantaje?

A.P.V: Noi trăim acum un capitalism de caravană pe care nu îl încearcă doar România, ci toate statele dezvoltate. Pentru că un investitor privat mare va fi mereu într-o goană pentru resurse la costuri mai mici. Pornind de la accesul la resurse de bază, la forţa de muncă ieftină, la forţa de muncă cât mai educată sau la tehnologie. Ori asta presupune o strategie de relocare dinspre Vest spre Est, la început dinspre ţările europene mai dezvoltate către cele din Europa Centrală şi de Sud-Est. România a fost beneficiară a acestui val al capitalismului de caravană, dar o dată cu saltul României în grupul ţărilor dezvoltate, noi înşine suntem expuşi riscului ca anumiţi investitori să se reorienteze către spaţiul Asiatic sau Nord-African. Nokia nu a făcut altceva decât să piardă o competiţie pe piaţa comunitară a smartphone-urilor şi să se orienteze către China, unde într-adevăr salariile sunt, în medie, cu o treime mai mici decât în România. Dar asta nu justifică nicidecum o micşorare a salariilor din România pentru a menţine potenţiali investitori care urmăresc accesul la munca ieftină. Scopul României trebuie să fie acela de a rămâne atractivă pentru investitorii străini cu valoare adăugată ridicată, orientată spre export, nu pentru cei care gonesc doar după forţa de muncă ieftină. Şi acest lucru se întâmplă în România. Dacă vom asista la astfel de decizii, deşi la momentul actual nu avem informaţii cu privire la o nouă relocare, ele trebuie compensate cu alte investiţii orientate către tehnologie înaltă, cercetare, dezvoltare, inovare, adică cu valoare adăugată ridicată.