Argumente, nu povești! Despre CAS

9 septembrie 2016

Nu sunt de acord ca doamna ministru al finanțelor sau secretarul de stat demisionar să fie transformați în saci de box politic doar pentru că este campanie electorală și doar pentru că în interiorul ministerului s-a lucrat la o propunere tehnică alternativă. Din contră, recomand să existe cât mai multe documente tehnice alternative, cu note de fundamentare bine făcute, cu argumente pro și contra, care să ajungă pe masa dezbaterii publice și a decidenților politici. Apoi să hotărâm împreună ce e mai bine, cum și când. Sigur, asta ar impune o nouă mentalitate politică și de dezbatere publică, în care toată lumea care vorbește mai întâi citește propunerea și argumentele suport, analizează avantajele și dezavantajele, iar cei care lansează propunerile să aibă capacitatea să accepte eventual că propunerea nu este oportună sau necesară, dacă dezbaterea publică ajunge la o astfel de concluzie. România are nevoie de mai multe idei creative și concurente! Dar avem noi timp și chef de dezbateri profesioniste? Când sunt atât de ușor accesibile cele populiste? Avem noi timp de argumente și realități când poți face „politică” doar boxând?


Pornim de la următoarea realitate: România este unul dintre cele mai atractive state europene din punct de vedere fiscal. Avem a 3-a cea mai redusă cotă a impozitului pe venit, a 6-a cea mai scăzută cotă a impozitului pe profit, a 5-a cea mai mică cotă standard de TVA, iar în ceea ce privește contribuția la asigurările sociale (CAS) țara noastră se situează la mijlocul clasamentului în rândul statelor din Uniunea Europeană, greu de precizat cu exactitate locul din cauza modelelor europene foarte diferite de raportare la baza de calcul și a distribuției CAS pe contribuabili.


Dezbaterea cu privire la contribuția de asigurări sociale este justificată, pentru că sarcina fiscală este azi diferită între salariați și persoanele fizice autorizate pentru același nivel al veniturilor, dar rămâne o opțiune de politică fiscală favorabilă profesiilor liberale, iar modificările prin OUG nu este deloc recomandabilă. Am făcut această analiză comparativă în tabelul care poate fi văzut aici și care stă suport tehnic pentru opinia mea de a nu susține propunerea lui Biriș și de a lansa în dezbatere publică o variantă alternativă liberală de diminuare și egalizare a contribuțiilor sociale la 16% pentru angajat și 16% pentru angajator. Cea din urmă trebuie ea însăși analizată cu avantajele și dezavantajele sale. Cert este că în toate statele europene angajatorul împarte cu angajatul sarcina fiscală a contribuțiilor sociale.


Mi-aș dori o dezbatere tehnică similară și despre ajutoarele de stat acordate din bugetul țării unde vedem că beneficiarii sunt în cvasi-majoritatea lor companii străine sau despre pensiile speciale sau despre rentele viagere oferite pe viață membrilor pseudo-academiei de științe ale securității naționale, dar nu și pentru cercetătorii români cu brevete de invenție medaliate la nivel internațional. Dar să revenim la fiscalitate. 
Nicio modificare fiscală nu mai poate fi făcută pe genunchi, nici doar cu profesioniști sau cu argumente exclusiv tehnice, fără a ține cont de noile regulile legale/juridice. Nu degeaba ne-am luptat noi, liberalii, pentru predictibilitate și pentru aceste articole inserate în noul Cod Fiscal:
În cadrul articolului 3, litera e) și articolului 4 alin. (2) din Codul Fiscal se menționează că: „pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii, în vederea asigurării stabilității impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii”. De asemenea, „în cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an.”