Tabloul de bord al economiei românești – martie 2016

23 martie 2016

Puncte slabe și tari ale dinamicii economice românești
Puncte tari ale dinamicii economice

  • PIB:
    • În anul 2016, PIB-ul României este estimat la 746.600 mil lei, cu o creștere economică de 4,1% comparativ cu anul 2015, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2016 și proiecția acesteia pe anii 2017-2019.
    • Oficiul European de Statistică (Eurostat) estimează că România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB din UE în Trimestrul III, mai mare cu 1.4% față de trimestrul II și cu 3,6% față de același trimestru din anul 2014.
    • PIB pe locuitor la prețuri curente a crescut în anul 2014 cu 500 euro față de anul 2013, conform datelor furnizate de Eurostat.
  •  ISD-urile au depășit 3 miliarde de euro în anul 2015, înregistrând o creștere cu cu peste 25 de procente față de anul 2014, conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)
  • Datoria externă totală a scăzut cu 0,33 procente în luna decembrie 2015 față de luna precedentă, respectiv cu peste 4% față de aceeași perioadă a anului trecut conform datelor publicate de BNR. (vezi Tabelul 3.4)
  • Veniturile obținute din impozitul pe profit, în prima lună a anului 2016, sunt cu aproape 50% mai mari decât în luna ianuarie a anului 2015, conform execuției bugetare din luna ianuarie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1). De asemenea, veniturile obținute din accize au crescut cu aproape 20% în luna ianuarie 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 0,3% din PIB.
  • Cheltuielile pentru investiții realizate de stat, în prima lună a anului 2016, au fost în valoare de 315 milioane de lei, adică cu aproape 20% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, conform execuției bugetare din luna ianuarie 2016 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)

Puncte slabe ale dinamicii economice:

  • Peste 140 000 de firme și-au închis porțile, în anul 2015, cu aproape 30 000 mai multe decât în anul 2014, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
  • Sumele primite de la UE în contul plăților efectuate, practic, s-au înjumătățit în prima lună a anului 2016, față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o scădere dramatică de aproape 90%, conform execuției bugetare din luna octombrie 2015 publicată de Ministerul Finanțelor Publice. (vezi Tabelul 5.1)
  • Deficitul comercial a continuat să crească, ajungând la aproape 8,5 mld euro în anul 2015, fiind cu 40% mai mare decât deficitul comercial înregistrat în anul 2014, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. (vezi Tabelul 3.4)
  • În decembrie 2015, importurile au scăzut cu aproape 7 procente față de luna septembrie 2015, dar se mențin în continuare peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 7% mai mult, conform INS. În timp ce exporturile au avut o scădere și mai dramatică, de 17% procente față de luna precedentă, și o creștere de doar 4 procente față de anul trecut. (vezi Tabelul 3.4)
  •  Rezervele valutare au înregistrat o scădere de aproape 3% în luna februarie 2016, față de lună anterioară, însă se mențin cu un procent peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, conform BNR. (vezi Tabelul 3.2)
  • Gradul de utilizare a capacității de producție a înregistrat o ușoară scădere, în Trimestrul I 2016, de 1% față de perioada anterioară când se afla la nivelul de 78,8%. Astfel diferența față de media europeană de 81,2% a crescut la 3,5 procente, conform datelor publicate de Eurostat. (vezi Tabelul 3.3)
  • Conform estimărilor Comisiei Europene, în România economia subterană în anul 2014 a reprezentat 29,6% din PIB, în creștere cu 1,2pp față de 2013, ajungând la 44 de miliarde de euro generate prin fraude economice și evaziune fiscală. România bate pasul pe loc în lupta cu economia subterană.
  • În luna noiembrie 2015, unul din doi români este încadrat cu salariul minim sau mai puțin în contractul de muncă pentru a evita plata taxelor la stat, așadar la negru, conform datelor publicate de INS.

Documentul integral poate fi accesat aici.