Forța economică a femeilor

2016   |   Polirom

Forta-economica-a-femeilor

Ce forță economică a căpatat antreprenoriatul feminin? Cine sunt reprezentantele sale? Cum au reușit într-o competiție feroce a mediului de afaceri? Iată câteva dintre intrebările la care încearcă să răspundă acest volum, o continuare firească a celui apărut în urma cu cinci ani, în care era pusă în discuție forța politică a femeilor. De data aceasta au fost invitate să dea o parte din răspunsuri, dar și să împărtășească cititorilor din experiența lor unele dintre cele mai de succes femei din domeniul afacerilor. După o parte introductivă, în care sunt prezentate principalele repere ale inițiativei private feminine în Romania, instrumentele de sprijinire și politicile publice de interes pentru antreprenoriatul feminin, 56 de afaceriste din numeroase domenii de activitate relatează succint modul în care au pus bazele firmei, eșecurile și piedicile cu care s-au confruntat, precum și recomandări deosebit de utile pentru femeile care doresc să pornească o afacere, dar și pentru politicieni, în vederea creării unui mediu economic mai fluid și mai eficient.
Din cuprins:
Apariția și dezvoltarea clasei sociale antreprenoriale feminine • În căutarea istoriei businessului feminin • Emergența clasei sociale antreprenoriale feminine în capitalismul românesc • Instrumente specifice de sprijin a antreprenoriatului feminin • Politici publice internationale suport pentru antreprenoriatul feminin • Experiențe antreprenoriale feminine în România

Adriana Ahciarliu • Georgeta Alina Alexoiu • Adriana Alionte • Anca Ardelean • Dorina Arsene • Iren Arsene • Camelia Artamon • Simona Baciu • Amelia Boros • Sorina Bradea • Catalina Brinza • Loredana Ioana Bucur • Doina Cepalis • Diana Chivu • Daniela Ciocan (Mois) • Irinel Cristu • Carmen Angelica Cuibus • Mihaela Danalache • Ilona Fodoroiu • Adriana Fratila • Michaela Gafar • Felicia Gheorghiu • Cristina Ghinet • Geraldine Ghinet • Marina Hanna • Isabelle Iacob • Corina Ilie • Liliana Masgras • Siminica Mirea • Silvia Nastase • Sonia Nechifor • Cerasela Nerghes • Adina Oancea • Ileana Olaru • Elena Luiza Oprea • Diana Pavelescu • Camelia Paduraru • Delia Popa • Elena Popescu • Rodica Radu • Mirela Retegan • Catalina Rousseau (Stan) • Olivia Andreea Rusu Pons • Marcela Sarmasan • Oana Stan • Ruxandra Stanciu • Bibiana Stanciulov • Alina Stancu • Alexandra Stoica • Vania Szasz • Bianca Tudor • Mihaela Raluca Tudor • Valeria Tudor • Ana-Maria Ungheanu • Claudia Mihaela Ursateanu • Rodica Vasin • Corina Vintan • Anca Vlad