România transatlantică

2016   |   Bursa Binelui

„Romania transatlantică” este un volum colaborativ coordonat de Vasile Iuga, Mihaela Nicola și Răsvan Radu, cu un „Cuvânt înainte” semnat de George Friedman și o contribuție specială a lui Thierry de Montbrial, care adună totodată semnăturile a 100 de autori, lideri contemporani din toate zonele societății românești, implicați în gândirea unei noi arhitecturi pentru modelul românesc de societate. Ideile expuse de “România transatlantică” vin să propună o nouă stare de spirit și o atmosferă intelectuală favorabilă pentru deschiderea către lumea Atlantică și pentru dezvoltarea domeniilor în care există potențial precum economia, cultura, știința și inovația.

13537540_1037055529706324_1543665598588639546_n

Volumul continuă seria unor lucrări precum “7 teme fundamentale pentru România” (2014), “România noului val” (2015) și “100 de fețe ale inovației” (2016), care conturează o nouă piață a ideilor după 25 de ani de democrație. Inițiativa demersului aparține Clubului România.

În cadrul acestui volum, am contribuit cu un capitol dedicat reconectării României la rețelele globale, intitulat „România: o economie mică surprinsă de oportunitățile TTIP. Ce trebuie să facă România?”

Cartea este disponibilă pe Bursa Binelui.