Comunicat de presă: Deputaţii PDL condamnă refuzul USL de a majora alocația pentru copii după trei ani consecutivi de creştere economică
Grupul PDL din Camera Deputaţilor condamnă decizia parlamentarilor USL din Comisia pentru Muncă și Protecție Socială şi din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci de a respinge iniţiativa legislativă a PDL care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii, după trei ani consecutivi de creştere economică. Proiectul de lege semnat de reprezentanţii PDL propune majorarea alocației pentru copiii până la 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi până la 3 ani de la 200 la 300 de lei, a celei pentru copiii între 2 și 18 ani de la 42 la 75 de lei, iar a celei pentru copiii între 3 şi 18 ani cu dizabilități de la 84 de lei la 150 de lei.
”Majorarea sumelor acordate drept alocații pentru copii este una dintre politicile necesare pentru a încuraja natalitatea, în condițiile în care nivelul actual este unul din cele mai scăzute din Europa. Proiectul meu și al colegilor din PDL ține cont de realitățile economice, astfel că majorarea propusă poate fi susţinută din bugetul pentru 2014. Doamna ministru Câmpeanu promitea în campania electorală de anul trecut și în primăvara acestui an că alocaţiile vor fi mărite în anul următor, însă, brusc, în septembrie s-a răzgândit, afirmând că nu susţine această propunere din cauza lipsei fondurilor necesare. Este o motivare profund ipocrită şi mincinoasă, având în vedere că numai anul acesta bugetul Ministerului Muncii a pierdut la rectificări 1.6 miliarde de lei, practic cât am avea nevoie pentru a acorda această creștere minimală a alocațiilor pentru copii”, consideră deputatul PDL Claudia Boghicevici, coordonatoare a portofoliului Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Alternativă PDL.
Consider că asigurarea sursei de finanţare de către Guvern ar fi fost posibilă cu condiţia să existe voinţă politică în acest sens. USL a mărit semnificativ bugetul lui Dragnea şi salariile primarilor în 2014, dar nu a găsit 151 milioane lei în plus pe lună pentru cei 3,8 milioane copii şi tineri. „Nu sunt bani” este argumentul cinic al USL în condiţii de creştere economică de 2,7% în primele trei trimestre ale acestui an şi de 2% prognozat pentru anul viitor. Ceea ce nu s-a putut corecta în plină cădere economică şi criză financiară globală în timpul guvernării PDL se înrăutăţeşte semnificativ sub guvernarea USL. Taxele noi şi majorate de Guvernul Ponta intră şi în costul laptelui şi al rechizitelor, în tot ceea ce copiii noştri au nevoie. Fac un apel către parlamentarii USL să nu trateze cu acelaşi dezinteres problema şi la votul din plenul Camerei Deputaţilor. Din păcate în ultimele zile au demonstrat din nou că singura lor grijă este să se pună deasupra legilor. Le reamintesc că oricâte voturi ar avea în spate, românii nu i-au trimis în Parlament pentru a-şi proteja corupţii şi infractorii.
Comentarii 9
http://www.pesurse.ro/2013/12/11/usl-refuz-s-majoreze-alocaia-pentru-copii-dup-trei//#news
Ei ne fac țara de râs iar noi îi plătim, în loc să-i punem la treaba pe acești deținuți! Lor le oferim 2400 lei pe lună iar copiilor care doresc să se pregătească și să aibă un viitor frumos le dăm doar 42 lei!
Guvernul ar trebui să îi sprijine și să le acorde o șansă la o educație mai bună!
Asociaţia Brokerilor ţine, astăzi, alegerile pentru Consiliul Director, pentru funcţia de preşedinte Dan Paul fiind singurul candidat.
Pentru completarea Consiliului Director, au fost înscrise cinci candidaturi pentru patru locuri, respectiv Laurenţiu Căpcănaru, conducător „Elda Invest”, Victor Stănilă, PR manager la „Tradeville”, alături de trei dintre actualii membri ai Consiliului Director, respectiv Nicolae Gherguş, preşedintele „Confident Invest”, Iancu Stavrositu, preşedintele „Interfinbrok Corporation”, şi Viorica Nagy, Director General Adjunct NBG Securities Romania.
Dan Paul ne-a declarat, săptămâna trecută, că are aşteptări pozitive pentru alegeri. „În comunitate, nu sunt disensiuni. În continuare, lucrurile merg în aceeaşi direcţie, spre dezvoltarea pieţei de capital”, ne-a spus domnia sa.
* Nicolae Gherguş: „Mă bucură faptul că nucleul Consiliului Director va rămâne acelaşi”
Nicolae Gherguş are încredere că va fi reconfirmat în funcţie la AGA Asociaţiei Brokerilor. Domnia sa ne-a declarat: „Cred că am făcut tot ce este omeneşte posibil în sensul sprijinirii membrilor, în negocierile cu ASF, cu Ministerul de Finanţe, cu celelalte entităţi ale Pieţei, am participat activ la majoritatea activităţilor Asociaţiei. Nu am primit multe reproşuri. Am fost membru în două Consilii şi pot depune mărturie că absolut toţi membrii CD-urilor au fost persoane preocupate exclusiv de scopul asociaţiei şi de interesul majorităţii membrilor. Am făcut mereu eforturi de a determina care este acest interes majoritar, şi mărturisesc că de multe ori (în cazul FCI, de exemplu) am acţionat împotriva interesului personal. Am fi fost mult mai departe toţi, dacă în CA al BVB ar exista un astfel de nivel al dedicaţiei membrilor către interesul majoritar şi nu către cel al instituţiei căreia îi aparţine. M-am expus deseori criticând ASF-ul, personal sau prin intermediul comunicatelor, indirect sau în întâlniri directe sau atunci când am iniţiat Adunări Generale ale BVB.
Trebuie să înţeleagă toată lumea că apartenenţa la Consiliul AB nu înseamnă doar şedinţa de Consiliu, ci şi foarte multă implicare personală, angajament şi timp, deoarece în contextul în care personalul executiv este format din trei oameni, membri CD sunt cei care îi suplinesc şi îi însoţesc atunci când este cazul. Mă bucură faptul că nucleul Consiliului Director va rămâne acelaşi”.
* Viorica Nagy: „Asociaţia este şi trebuie să rămână principalul organism de formare şi specializare profesională pe piaţa de capital”
Strategia propusă de Viorica Nagy urmăreşte trei direcţii: educaţia în domeniul bursier, legislaţia pieţei şi dezvoltarea Asociaţiei Brokerilor.
Domnia sa declarat: „Prima direcţie importantă o constituie educaţia în domeniul pieţei de capital. Asociaţia este şi trebuie să rămână principalul organism de formare şi specializare profesională pe piaţa de capital.
Asociaţia Brokerilor trebuie să aibă drept obiectiv şi implicarea în crearea şi menţinerea unei legislaţii favorabile pieţei de capital. Îmi propun să avem o reglementare mai clară, motiv pentru care consider că este important să dezvoltăm un dialog constructiv cu Autoritatea de Supraveghere Financiară în actualizarea reglementărilor pieţei de capital.
Este important ca Asociaţia Brokerilor să rămână o voce în societate pentru a putea reprezenta interesele membrilor săi şi pentru a îi sprijini pe aceştia în identificarea şi rezolvarea problemelor profesionale specifice cu care se confruntă”.
* Laurenţiu Căpcănaru: „Intenţionez implicarea Asociaţiei în familiarizarea brokerilor cu pieţele externe”
Laurenţiu Căpcănaru intenţionează implicarea Asociaţiei în familiarizarea brokerilor cu pieţele externe, astfel încât să fie capabili să ofere clienţilor cele mai bune soluţii pentru portofoliile lor, chiar dacă asta înseamnă şi alte instrumente financiare decât cele de la BVB.
„Într-o lume globală, nu putem fi brokeri numai de acţiuni româneşti”, ne-a spus domnia sa, adăugând: „Pe de altă parte, consider că este datoria actorilor pieţei: brokeri, Bursă, ASF, să găsim soluţii de finanţare pentru firmele româneşti utilizând piaţa de capital de la noi. Fără finanţarea economiei suntem inutili. Punct. Cu toţii.”
* Victor Stănilă: „Programul pe care îl propun urmăreşte creşterea nivelului de informare şi educare bursieră”
Piaţa de capital duce lipsă de investitori, problemă pe care o resimt toate casele de brokeraj, consideră Victor Stănillă. Domnia sa ne-a declarat: „Lipsa investitorilor de retail pe piaţa de capital are, în opinia mea, două cauze majore: o promovare redusă şi un nivel relativ scăzut de cultură investiţională. Cele două sunt complementare, de aceea, programul pe care îl propun urmăreşte creşterea nivelului de informare şi educare bursieră prin programe educaţionale şi o strategie de comunicare eficientă. De asemenea, nu trebuie neglijată nici oferta de instrumente financiare, iar aici Asociaţia poate acţiona în sensul de a colabora activ cu autorităţile statului la adoptarea şi implementarea unor reguli care să conducă la atragerea unui procent cât mai mare din populaţie către bursă. Un alt punct din strategia pe care o propun este susţinerea necesităţii unei pieţe a instrumentelor derivate pentru investitorii cu apetit la risc. Nu în ultimul rând, Asociaţia trebuie să fie garantul respectării unor standarde profesionale pentru a evita apariţia unor situaţii care distorsionează imaginea pieţei. Am luat decizia de a candida deoarece cred în potenţialul acestei pieţe, iar printr-o comunicare intensivă la nivelul tuturor intermediarilor consider că putem ieşi din zona de piaţă de frontieră”.
Membrii Asociaţiei au pe ordinea de zi şi constatarea încetării calităţii de membre ale SSIF „Active International”, „Fairwind Securities”, „Avantgarde Finance” şi „Unicapital”, ca urmare a încetării activităţii pe piaţa de capital.
(Bursa)
Analiştii economici, sindicatele, reprezentanţii mediului de afaceri şi comunitatea brokerilor susţin că cea mai bună metodă de privatizare este, în actualul context, vânzarea pe bursă a pachetelor majoritare de acţiuni. În opinia lor, listarea este o soluţie pentru „decăpuşarea” companiilor de stat şi eficientizarea lor, întrucât obligă la transparenţă şi management responsabil. Sindicatele reproşează statului că face restructurări doar prin disponibilizări, iar reprezentanţii mediului de afaceri şi specialiştii susţin că nu există nicio strategie a autorităţilor în domeniul privatizării. Participanţii la conferinţa „Privatizarea în România – status şi perspectivă”, găzduită ieri de World Trade Center, au conchis că în ultimii 20 de ani avem puţine exemple de succes şi că printre principalele cauze ale eşecului se numără politizarea excesivă a managementului.
Privatizarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) reprezintă o soluţie foarte bună pentru companiile de stat, apreciază Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor. Nu există metode mai bune sau mai proaste de privatizare, ci sunt probleme în aplicarea lor, a declarat, ieri, domnia sa, într-o dezbatere găzduită de World Trade Center.
Domnul Paul a subliniat: „Sigur că sunt un susţinător al privatizărilor de pachete majoritare pe BVB, care înseamnă transparenţă şi excluderea şpăgii. Listările sunt o soluţie de eficientizare şi de «decăpuşare» a companiilor de stat. Important este să existe voinţa politică. Vreau doar să subliniez că avem exemple de succes şi la privatizări prin metoda MEBO, PAS şi cea a vânzării către un investitor strategic. Desigur, avem mai multe exemple negative decât cele pozitive. Istoria din ultimii 20 de ani ne arată că metodele de privatizare au fost fie aplicate greşit, fie la un moment inoportun, fie a lipsit voinţa. Nu avem o strategie de privatizare pentru că funcţionarii se tem să nu-şi piardă locurile de muncă”.
Preşedintele Asociaţiei Brokerilor a dat ca exemplu de succes privatizarea Automobile Dacia Piţeşti şi BCR, menţionând: „BCR l-a avut ca vânzător pe Sebastian Vlădescu, care a observat că două mari bănci se băteau să intre pe piaţa noastră şi a mizat pe psihologia lor. A fost o privatizare fără avocaţi şi consultanţi, pentru că vânzătorul a ştiut foarte bine ce a vrut”.
* Cristina Chiriac: „Mai întâi restructurăm şi apoi privatizăm”
O privatizare trebuie să fie pregătită ca la carte ca să fie de succes, iar o companie de stat trebuie întâi restructurată şi apoi privatizată, consideră Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor.
Domnia sa a precizat: „Privatizările au început în 1992 şi au demonstrat că politicul este mai important ca economicul. În total, până la jumătatea acestui an, au trecut în proprietate privată 8.608 companii de stat şi mai sunt în monitorizare 2.545 de contracte. Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului mai are în portofoliu 616 companii şi gestionează 160 de litigii de la privatizări în care cumpărătorul nu şi-a respectat contractul. Privatizări masive au avut loc până în 2007. De atunci şi până acum acestea au fost râzleţe. Per ansamblu, privatizările nu sunt de succes din mai multe motive. Până în 2007, statul impunea condiţii precum menţinerea locurilor de muncă şi a obiectului de activitate. Aceste condiţii au făcut imposibilă restructurarea şi eficientizarea societăţilor privatizate”.
Potrivit doamnei Chiriac, statul are de recuperat creanţe de 2 miliarde de dolari de la 19.000 de companii aflate în insolvenţă sau faliment. „Numai de la 20 de companii din acest portofoliu statul trebuie să recupereze 840 de milioane de dolari”, a subliniat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor, adăugând că privatizările ineficiente au condus la şomaj, iar una dintre cele mai afectate zone din ţara noastră din acest punct de vedere este Moldova.
Cristina Chiriac pledează pentru privatizări rapide pe piaţa de capital şi aplicarea unor strategii coerente în domeniu.
* Stan Popa: „Privatizarea trebuie reunită sub umbrela unei singure instituţii”
Privatizarea trebuie reunită sub umbrela unei singure instituţii, consideră Stan Popa, preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), care a precizat: „Fărâmiţarea companiilor pe ministere economice, care au şi competenţe în privatizare este nejustificată. Participaţiile statului trebuie reunite sub o singură umbrelă cu viziune unitară, iar ministerele trebuie să se ocupe de politici şi strategii. Guvernul actual a trecut de la vorbe la fapte, cu măsuri ferme, care să asigure creşterea economică prin privatizare. AAAS are o nouă strategie, de reorganizare a companiilor prin insolvenţă. Aversa este un exemplu în acest sens. Fabrica ajunsese în pragul falimentului, dar a fost salvată printr-o vânzare către un investitor privat, prin schimbarea de strategie a Autorităţii. Acum Aversa şi-a majorat producţia la 80% din capacitate”.
Stan Popa afirmă că privatizările din ultimii 20 de ani s-au derulat sub presiunea îndeplinirii anumitor condiţii, în drumul ţării noastre de aderare la Uniunea Europeană şi NATO.
* Oltchim şi CFR Marfă – două exemple de privatizări ratate
Liderul de sindicat de la Oltchim, Corneliu Cernev, a spus că societatea din Râmnicu Vâlcea are urgentă nevoie de infuzie de capital privat, ca să se poată restructura cu succes. Domna sa susţine că autorităţile s-au comportat iresponsabil de-a lungul timpului cu combinatul vâlcean, care a fost puternic căpuşat şi a avut parte de un management deficitar.
Corneliu Cernev consideră că alte cauze ale insolvenţei Oltchim au fost reprezentate de majorarea salariilor într-o perioadă în care se acumulau pierderi masive, investiţii enorme în instalaţiile neproductive, lipsa unor măsuri de restructurare în perioada în care combinatul a fost afectat de criza economică.
Cristina Chiriac a declarat că Oltchim putea fi restructurat şi în afara insolvenţei dacă statul făcea la timp conversia creanţelor AVAS în acţiuni: „Oltchim putea fi privatizat cu succes dacă acest proces era bine pregătit. S-a ţinut morţiş să se respecte un anumit calendar asumat în faţa FMI, iar privatizarea a eşuat. Fără muzica lui Tudor Gheorghe şi fără talk-show-uri, privatizarea s-ar fi încheiat cu succes”.
Analistul economic Lucian Isar susţine că FMI nu impune o traiectorie anume a economiei sau privatizărilor: „FMI înţelege că trebuie să restructurezi înainte de privatizare. Dovadă programul de numire a managerilor profesionişti, cu scopul de eficientizare a companiilor de stat.
La Oltchim, FMI a cerut dovezi credibile că autorităţile vor să restructureze combinatul. Nu au primit aceste dovezi în vara lui 2012 şi aţi văzut ce a ieşit. Timpii limită din acordul cu FMI sunt doar o scuză incorectă pentru eşecurile statului în îndeplinirea angajamentelor asumate”.
Liderul de sindicat Iulian Măntes¬cu s-a declarat adeptul unei privatizări pe bursă a CFR Marfă: „Procesul din acest an a fost un eşec pentru că nu a fost bine pregătit. Compania a fost restructurată din temelii, dar numai la nivelul salariaţilor. Sindicatele consideră că este necesară restructurarea şi la nivel economic, nu numai a personalului. Companiile de stat sunt excesiv de politizate şi căpuşate, iar CFR Marfă nu face excepţie. Dacă nu intervenea preşedintele Traian Băsescu, privatizarea se încheia cu compania selectată, dar evoluţia nu ar fi fost una pozitivă”.
Domnia sa susţine că dacă procesul de privatizare nu se reia şi nu se va desfăşura pe principii corecte, cu pregătirea prealabilă a societăţii există riscul ca CFR Marfă să ajungă în insolvenţă: „Comisia Europeană (CE) a fost de acord cu anularea unor datorii. Dacă întârzie procesul de privatizare, atunci există riscul ca CE să reins¬tituie aceste datorii şi compania nu are cum să le onoreze”.
Dan Paul a explicat că CFR Marfă trebuie să treacă pe profit ca să poată fi listată, iar Lucian Isar apreciază că, dacă se continuă programul de listări, transparentizarea companiilor de stat va aduce mai multă eficienţă în activitate.
@ Andreea….v-a gasit acum grija fata de copii? Vai de mine! Inca o data te intreb, cât ati fost la putere, draga Andreea, ce ati facut? Te rog, da-mi un exemplu prin care pdl sau alianța DA sau cum s-a numit a facut ceva pentru copii! O gradinita, o scoala….un spital….o ceva acolo!
Stiu, criza, comunistii, situatia internațională si intergalactica si nu stiu ce cometa v-a pus in imposibilitatea de a creste voi alocația de 42 lei!
Evident, sunt rea, lipsită de abilitatile pdlistice de înțelegere a binelui facut prin reducerea indemnizatiilor de creștere a copilului si de modificare a concediului de 2 ani! Am uitat…tu abea nascusei si din dorința de a munci pentru bunăstarea romanilor, te-ai întors la munca de unde, fugeai pana acasă si alaptai, exact ca si majoritatea mămicilor din Romania! Nu-i asa?
Iar când copilul împlinește 1 an, mami trebuie sa se întoarcă la munca lăsând copilul la o creșă privată k alea de stat s-au desființat, sau nu sunt sau nu s-au construit de dna. Udrea!
De câta ipocrizie puteți da dovada!
Proiectul tau si al colegilor din pdl ce prevede? Tradiționalul ,,noi vom face crese, gradinite, scoli”? ,,Noi vom mari alocația de la 42 lei ‘jde mii de lei”? Apoi….criza, alinierea planetelor si problemele pârșului de pădure nu ne permit mărirea alocatiei!
L-am văzut aseară pe dl. Predoiu! La B1 TV! Foarte inflacarat! Are nevoie de voi! Era si dl. Videanu! Bine, merci! Cu dl. Blaga! Apropos, spune-i dl. Predoiu ca, dacă vrea succesuri, sa plângă un pic! De preferința in direct! Ceva gen ,,draga Stolo”…eventual vreun pixel albastru! Hai ca știți voi cum se face!
In rest, totul bine! Copii se bucura de apropierea de Civilizația occidentala cu 42 lei/luna, făcând drumul la/de la Scoala pe jos sau cu microbuzele școlare si înghețand in scoli! Rezultatele reformei dl. Funeriu si ale restructurării si eficientizării învățământului românesc!
Un exemplu: Am facut sectia de chirurgie infantila de la Marie Currie. Ne mureau noi-nascuti cu zile.
@ Andreea Paul….asta e un lucru bun! Dar putin, foarte putin! Creșterea alocatiei? De ce nu? Dacă singura realizare a unei guvernări este reabilitarea unei singure secții a unui spital….si am impresia k pentru asta a fost si o campanie de donatii!
Aia cu ,,ne mor copii”??? Ce vrei sa spui? Nou născuții ne mor din multe cauze: lipsa de educație a părinților, a unui sistem de sănătate modern (apropos: stii k exista femei in romania care nu au facut si nu fac investigatiile minime pe durata sarcinii? Din varii motive primul fiind lipsa banilor pt a ajunge la cel mai apropiat spital), etc.
Aia e Andreea! Dacă u, deputat, imi prezinți o singura realizare a guvernării partidului din care faci parte….ce mai este de zis? In schimb, imi place valva si scandalul vostru cum k astia de acum sa mărească ei ce nu ati facut voi!
Ti-am mai dat si altele. Multe altele. Le-ai uitat deja?
@ Andreea….care din ele? Programul ,,Kogălniceanu”? Casele pentru specialiști in mediul rural? Cartierele ANL construite pentru tineri? Hidrocentrala de la Tarnita? Sutele de km de autostrăzi? Spitalele construite pentru copii? Cresele, Grădinițele si școlile? Nu se vad, Andreea! Nimic! Si, am avut dreptate, Sectia de chirurgie infantila a beneficiat de o campanie de strângere de fonduri Declanșarea si sprijinita de un post de radio si sprijinita de operatorii de telefonie mobila!