Electorata Vâlcov va împovăra inutil bugetul cu peste 0,1% din PIB, echivalentul a 200 lei pe an pentru fiecare alocație a celor 3,7 milioane copii
„Electorata” propusă de guvern nu poate funcționa ca soluție la creșterea explozivă a ratelor la creditele în franci elvețieni. În noua versiune, propusă în comisia de buget a Parlamentului de ministrul Darius Vâlcov, impactul bugetar al „electoratei” PSD va fi de 0,1-0,15% din PIB, echivalent cu creșterea în medie a alocației pentru fiecare copil cu aproape 200 de lei pe an. Putem alege, așadar, între o măsură intervenționistă, împovărătoare pentru buget și ineficientă, și majorarea alocației, în limita aceluiași efort bugetar, pentru cei 3,7 milioane de copii din România.
În forma sa actuală, „electorata Voinea” nu a fost deloc atractivă, nici pentru bănci, nici pentru clienți. Intrată în vigoare anul trecut, pe fondul campaniei electorale, schema propusă de fostul ministru Liviu Voinea prin OUG nu a fost accesată de niciun debitor. Nu a funcționat în vremuri ”normale”, linistite financiar, cu atât mai puțin va funcționa în actualul context de risc valutar. Electorata Voinea s-a dovedit o non-urgență, așa cum electorata Vâlcov în versiunea extinsa se va dovedi o non-soluție.
Debitorii au înțeles că scăderea temporară a ratei și prelungirea perioadei de creditare le vor aduce costuri suplimentare, imposibil de suportat, și că vor ramâne mai mult timp dependenți de bancă.
Așa cum stau lucrurile în prezent, electorata ”reloaded” nu este decât o măsură prin care guvernul toarnă gaz peste un incendiu cu potențial devastator pentru românii împrumutați în franci elvețieni și familiile lor. Totul sub oblăduirea ”marele maestru” Ponta al proastei guvernări și al măsurilor cu iz pur electoral, salvator în aparență pentru imaginea proastă a Guvernului și a lipsei sale totale de credibilitate.
Comentarii 5
FA GINO,FA!!!



DEZASTRU IN PSD
DEZASTRU IN PC
A VENIT VREMEA CA SI IN UNPR SA SE DECLANSEZE TUNAMI.
Nemulțumirile din UNPR explodează chiar la vârful formațiunii conduse de Gabriel Oprea. Omul de încredere al liderului UNPR, Cătălin Cherecheș, primarul de Baia Mare.
Cherecheș susține că și-a luat toate castanele în cap pentru Victor Ponta, dar a ajuns la concluzia că l-a susținut degeaba. Cherecheș este nemulțumit pentru că Ministerul Tineretului și Sportului nu-i finanțează o serie de proiecte în Baia Mare.
”Am considerat că trebuie să mă sacrific şi să fac anumite gesturi din punct de vedere politic pentru a obţine aceste baze sportive. Am făcut aceste lucruri, m-am sacrificat, mi-am luat toate „castanele” în cap şi toate şuturile în fund care puteau să fie luate susţinându-l pe Victor Ponta”, a declarat Cătălin Cherecheş.
”Dacă vă amintiţi, în 16 noiembrie a avut loc turul doi al alegerilor prezidenţiale. Am constatat cu surprindere, venind hârtiile pe circuit şi ajungând la Primăria Baia Mare în ianuarie, că undeva la începutul lunii noiembrie, între 5 şi 10 noiembrie, cu privire la transferul bazelor sportive. Aşadar în 16 noiembrie l-am sprijinit degeaba pe Victor Ponta”, a mai precizat Cherecheş.
În timpul campaniei electorale, Victor Ponta a avut de înfruntat un protest masiv la Baia Mare, cel care l-a salvat fiind primarul Cătălin Cherecheș alături de cei de la SPP.
FA GINO,SA NE BUCURAM DE PUTINELE ZILE PE CARE LE MAI ARE VICTOR PONTA LA PALATUL VICTORI SI IN LIBERTATE.


IN FATA MARELUI JURNALIST ,RARES BOGDAN,(DE LA CARE NI SE TRAG TOATE RELELE),KLAUS IOHANIS A DECLARAT ,VOALAT,CA NU-L MAI VREA PE PONTA PREMIER CI PE CATALIN PREDOIU.
Iohannis: „Cu acest guvern nu văd cum să îmi pun în practică gândirea. Îmi doresc guvern PNL”
De la Cotroceni, de acolo de unde susţine că „nu dirijează aceste lucruri”, preşedintele Klaus Iohannis spune că au început deja „mişcări în Parlament”, pentru formarea unei noi majorităţi. Ca opţiune personală, Iohannis ar merge pe mâna unui guvern PNL, cu premierul Cătălin Predoiu.
1,2 MILIOANE LEI PENTRU 1KM DE SOSEA
ANDREEA PAUL, cu ceva timp in urma scriam pe acest blog ca osenii, pe care te lauzi ca-i reprezinti, isi asfalteaza si modernizeaza singuri, pe banii lor, soseaua si scoala:
” Românii s-au saturat de incompetenta Statului!
De la Tanti Florica pana la nea Gheorghe, toți toarna asfalt in Tara Oasului. Desi pare o gluma, se intampla in realitate. Satui sa umble prin glod, in cizme de cauciuc, si sa vada cum autoritatile stau cu mainile in san, gospodarii s-au apucat de treaba.Unul a venit cu betoniera, altul cu materialele, iar cei care lucreaza in strainatate au trimis banii necesari.
In localitatea Tarsolt se repara drumurile. Pana aici nimic nou. Dar cei care executa lucrarile publice sunt localnicii.
Satui sa mai umble prin noroi, oamenii au facut sedinta si au decis ca fiecare familie sa dea o anumita suma, ca sa asfalteze 3 kilometri.
Domnul Gheorghe si-a cumparat utilajul special pentru drum. La fel ca altii, a donat 1.500 de euro, iar in total s-au strans 85.000 de euro. Din acesti bani au cumparat materiale si s-au pus pe treaba.
Nici comunitatea din Certeze nu doarme. Asfaltul ca in palma, pe mai bine de 10 kilometri, a fost muncit tot de cei care locuiesc aici.”
(sursa: http://stirileprotv.ro/video/satui-sa-umble-prin-noroi-localnicii-din-tara-oasului-au-inceput-sa-asfalteze-pe-banii-lor.html/61290768 )
Primarii sunt dupa cum urmeaza :
• Ciocan Petru la Certeze (numele nu apare pe pagina primariei, nici declaratiile de avere),
• Grigore Pop la Tarsolt (din nou, numele nu apare pe pagina primariei si nici declaratiile de avere) ;
• la Negresti-Oas, Aurelia Fedorca, insa articolul spune ca este vorba doar de scoala celor 600 de elevi (pagina primariei pare destul de europeana; am sentimentul insa ca doar atat).
De asemenea, ceva mai demult (prin 2009), undeva in Suceava, alti sateni si-au facut singuri pod (sursa: http://www.antena3.ro/romania/nemultumiti-de-nepasarea-autoritatilor-sucevenii-si-au-facut-singuri-un-pod-64263.html ).
De ce mai platim taxe?
Intr-o tara cat de cat civilizata numitii si-ar fi dat demisia sau ar fi fost demisi instantaneu, impreuna cu armata de frecatori de menta numiti elegant viceprimari sau consilieri judeteni. In Germania, sa isi toarne singur Herr Muller ciment pe drum, deoarece primaria il pasuieste de ani de zile, inseamna zborul instantaneu a tot ce reprezinta institutie a statului in acel land.
De ce mai platesc oamenii aceia taxe si impozite ? De ce mai au incredere in sistem, daca banii lor se duc degeaba si pentru un lucru care in secolul 21 este drept, nu privilegiu trebuie sa puna ei mana ?
Bucurestiul are strazile ciuruite dupa domnia dandy-ului Oprescu (ca sa nu mai vorbim de contractele paguboase ale primariei si de furturile incredibile care se petrec zilnic in toate primariile bucurestene), reteaua de drumuri a României e praf si pulbere, majoritatea oraselor românesti arata ca o pictura din evul mediu reprezentand “Infernul lui Dante”, avem cea mai scumpa autostrada inexistenta din istoria Europei, caile ferate sunt la pamant si incep sa fie taiate si totusi SE PLATESC TAXE, SE INCASEAZA TAXE. Insa ceea ce imi place mie cel mai mult este ca NU SE GASESC VINOVATI si este normal; ba chiar e normal sa platim bani pentru gropi in asfalt, si e la fel de normal sa avem regi ai asfaltului, imparati ai soselelor si faraoni ai autostrazilor, care isi maresc gusa pe banii si masinile noastre.
Si acum, daca extrapolam la toata tara, de ce mai platim taxe ?
• Daca in jurul nostru incep sa se intample aceste lucruri, de ce inca mai ascultam de niste hoti si politruci ? De ce mai platim rovignete, accize la combustibili, accize la curent, la gaze, taxe pe proprietati, taxe pe masini, asigurari, TVA, taxe pe TV, taxe pe profit, taxe taxe si iarasi taxe ?
• Daca intr-un colt uitat de România (eu habar nu aveam ca exista acele localitati) niste gospodari fara studii superioare au aratat ca se poate, de ce mai ascultam cuminti ca niste oi? Incep sa cred ca scandalagii din Harcov au dreptate: fiecare cu a ma-sii, prea mult ne-am lasat furati pe fata.
Mergand pe principiul acesta, cred ca in Hunedoara drumurile ar fi trebuit sa fie perfecte. (http://www.evz.ro/drum-low-cost-si-imun-la-inghet-produs-in-romania-viitor-in-asia-951258.html )
Cat costa cu adevarat, sa faci un drum?
Si inca ceva, dragi politruci : ia adunati voi ce au cumparat acolo satenii si vedeti ce sume ies. Acum, cam ce bani s-au bagat in Autostrada Inexistenta Transilvania ?
Am o vaga impresie ca de banii aia o faceam din gresie, cu vreo 1000 de sateni din Tara Oasului, si banii ramaneau in România.”
INSA NU NUMAI IN PAROHIA ANDREEI PAUL SI INTAMPLA „MINUNI”
Ci si la colegii dumneaei.
Oamenii din Marginea (Suceava) au construit intr-o zi un pod pe care Statul nu l-a ridicat in 8 luni.
Reactia Statului? Fireste, sa-i ameninte cu puscaria si sa le faca dosar penal. Deviza bugetarului roman: daca nu esti in stare sa faci nimic bine, macar sa-i opresti pe altii sa faca (ganditi-va cate spagi au incurcat oamenii aia!):
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5453974-risca-puscaria-pentru-construit-intr-pod-care-autoritatile-reusit-ridice-opt-luni.htm.
Dupa parerea mea, sucevenii sunt niste eroi.
La Negoiesti (Ploiesti), oamenii si-au construit singuri sosea de centura.
Pur si simplu, s-au saturat de incetineala si hotiile statului!
Lungimea soselei? Aproape 1 kilometru.
Cat a durat? Cam doua luni.
Cat a costat?
1.2 milioane de lei
http://stirileprotv.ro/stiri/social/minunea-de-la-negoiesti-satul-in-care-oamenii-si-au-construit-singuri-soseaua-de-centura.html.
Ati auzit corect: doar 266.000 de euro pe kilometru de sosea de centura!
In timp ce Ponta vrea sa ne convinga sa platim 160 de milioane de euro pe kilometru de autostrada.
Da, stiu: soseaua e sosea, autostrada e autostrada, dar tot a iesit…de 600 de ori mai ieftin!
De fapt, daca ne descurcam mai repede si de 600 de ori mai ieftin fara Guvern, de ce naiba il mai platim?
J o s S T A T U L !
Daca i-am angaja pe romanii din Negoiesti ca “Project Manageri” la autostrada Comarnic Brasov (in locul javrelor din Ministerul Transporturilor)?
Sau daca vreunul din partidele astea noi, care vor sa ne convinga ca sunt altceva (Monica Macovei sa zicem), ar porni o Cooperativa a Soselelor, ar strange bani de la toata lumea, gen “un leu pentru Ateneu” (cum a strans primarul din Negoiesti) si ar face chiar ei autostrada? N-ar fi cea mai buna dovada ca nu sunt doar niste palavragii?
N-ar fi cea mai buna dovada ca ei sunt de partea romanilor si nu de partea Statului?
Iar cand spui Statul trebuie sa te gandesti doar la armata de politruci si sustinatori cu totii infractori.
Parlamentarii nu toarna sosele, sper ca stiti asta, dar am depus mereu amendamente la buget pt finantarea infrastructurii in TO si majoritatea PSD le-a respins. Am reusit sa trec insa amendamentele pt spitalul din Negresti, pt finantarea culturii si a turismului.
TOCMAI S-A ANUNTAT CA DOSARUL FLOTA A FOST PRESCRIS.
Pai Basescu deja a fost anchetat de doua ori pentru asta (o data sub Vacaroiu si o data sub directa supraveghere a lui Adrian Nastase) si nu au reusit sa gaseasca nimic contra lui. Iar Nastase si cu Voiculescu abia asteptau sa-l vada in puscarie.
In schimb au gasit probe clare contra sefilor Fondului Proprietatii de Stat, S si Radu Sarbu, dar pe alea vad ca le tace toata lumea.
Nimeni nu zice: cum de a scapat Radu Sarbu de judecata? desi Dimitriu si Radu Sarbu (PNL) au mai facut si alte porcarii: vanzarea Romtelecom-ului la o treime de pret grecilor…vanzarea Petromidia pe gratis lui Patriciu (tot PNL)…vanzarea Uzinei Metalurgice Tepro din Iasi cu asasinarea liderului sindical Virgil Sahleanu… vanzarea fabricilor de ciment pe doua alune catre Dan Voiculescu, care le-a revandut pe bani grei lui Lafarge…cedarea pe gratis a Apei Minerale Borsec catre generalii din Serviciul de Informatii Externe…
Iar pentru toate astea, repet, sunt DOVEZI. Contracte semnate de cei in cauza.