Elevii au beneficiat de peste 150 de mii de manuale școlare în plus datorită reducerii TVA-ului la cărți și manuale la 5% pe care l-am susținut în Parlament

13 septembrie 2016

Județul Satu Mare se află pe locul 26 în clasamentul național privind sumele alocate de către Ministerul Educației pentru retipărirea de manuale școlare, în anul 2016-2017

Începând cu 1 ianuarie 2016, TVA-ul la cărți, manuale, ziare, reviste și pentru accesul la muzee, monumente, alte evenimente culturale, cinematografice sau sportive a fost redus la 5% printr-un amendament pe care l-am depus și susținut, în Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, cu ocazia modificării Codului Fiscal în anul 2015. Toți copiii, elevii și cititorii beneficiază de această măsură de relaxare fiscală la care am ținut mult să fie adoptată în acest mandat parlamentar, pentru stimularea lecturii. Diferența de 4 puncte procentuale rezultată din scăderea TVA-ului la manuale echivalează cu peste 150 de mii manuale noi de care se vor bucura elevii în anul școlar 2016-2017.

Pentru acest an școlar, Ministerul Educației a alocat fonduri de 10,8 milioane lei pentru achiziționarea manualelor școlare retipărite destinate învățământului obligatoriu. Costul mediul al unui manual pentru clasele I-X plătit de minister este de 2,7 lei, potrivit unei scrisori deschise a Uniunii Editorilor din România, a Companiei Naţionale Imprimeriile Coresi şi a Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România. Ministerul a repartizat fondurile pentru retipărire fiecărui inspectorat școlar. Municipiului București i-a fost alocată cea mai mare sumă de peste 800 de mii de lei, aproape dublu față de următoarele 2 județe clasate, Iași și Suceava, care au primit fiecare peste 400 de mii de lei. Cele mai mici sume alocate au fost pentru județele Tulcea, Covasna și Sălaj. Județul Satu Mare se află pe locul 26 în clasamentul național privind sumele alocate de către Ministerul Educației pentru retipărirea de manuale școlare. Inspectoratului județean Satu Mare i-a fost alocată suma de 194 774 mii lei. (Vezi Tabel nr. 1)

Acest rezultat, al TVA-ului de 5% la cărți, manuale și evenimente culturale, reprezintă cel mai scurt drum de la idee la faptă. La începutul anului 2015 a apărut volumul colectiv „România Noului Val”, unde am lansat propunerea diminuării TVA la 5% la cărți în capitolul „Industriile creative, resursă pentru politicile publice”, însoțită de o analiză comparativă cu alte state europene. După jumătate de an, amendamentul pe care l-am depus la Comisia de buget a primit votul Parlamentului. 

În prezent, 5 state din Uniunea Europeană au o cotă a TVA-ului la cărți mai mică decât cea aplicată în România, pentru că au intrat în Uniunea Europeană cu cote mai reduse de TVA la cărți. Irlanda și Marea Britanie percep 0% TVA la cărți, Luxemburg aplică o cotă TVA de 3%, iar Italia și Spania percep pentru anumite categorii de cărți TVA de 4%. Alte 5 state aplică tot o cotă de TVA de 5% pentru cărți, așa cum se aplică azi în România. E vorba de: Croația, Cipru, Ungaria, Malta și Polonia. Directivele actuale și Tratatul UE nu ne permite diminuarea TVA sub nivelul de 5%, după aderarea la blocul comunitar. Așa se justifică reducerea la 5% și nu mai jos pentru cărți și manuale în România, într-o țară cu cele mai ridicate niveluri ale analfabetismului și ale abandonului școlar din Europa.

Acesta nu este singurul amendament depus și susținut la modificarea Codul Fiscal, în anul 2015, de către deputata Andreea Paul. O altă modificare majoră la Codul Fiscal pe care am propus-o prevede scăderea cotei standard de TVA la 19%, care va intra în vigoare în curând, începând cu 1 ianuarie 2017, fiind o măsură de relaxare fiscală deja introdusă în legea fiscală.

 photo-1Sursa: Andreea Paul, Industriile creative, resursă pentru politicile publice, în România Noului Val, 2015, p. 126

Tabel 1. Repartizarea fondurilor bugetare alocate fiecărui inspectorat şcolar în vederea achiziţionării manualelor şcolare retipărite destinate învăţământului obligatoriu pentru anul 2016-2017

Nr.crt. Judeţ Fonduri alocate (lei)
1. Bucureşti 801 405
2. Iaşi 494 325
3. Suceava 438 494
4. Prahova 399 845
5. Constanţa 371 933
6. Bacău 370 862
7. Bihor 327 918
8. Timiş 325 753
9. Dolj 324 690
10. Argeş 322 547
11. Mureş 316 098
12. Cluj 310 733
13. Galaţi 292 484
14. Neamţ 281 741
15. Botoşani 280 670
16. Braşov 276 381
17. Dâmboviţa 275 306
18. Maramureş 268 857
19. Vaslui 264 184
20. Buzău 240 950
21. Arad 225 918
22. Sibiu 222 689
23. Olt 220 539
24. Hunedoara 208 736
25. Gorj 202 298
26. Satu Mare 194 774
27. Vâlcea 190 464
28. Vrancea 188 330
29. Alba 184 046
30. Bistriţa Năsăud 182 994
31. Harghita 181 888
32. Teleorman 173 295
33. Călăraşi 165 794
34. Ilfov 165 785
35. Brăila 164 718
36. Caraş Severin 151 835
37. Ialomiţa 148 604
38. Giurgiu 146 468
39. Mehedinţi 137 867
40. Sălaj 134 649
41. Covasna 114 255
42. Tulcea 108 878
TOTAL 10.800.000

Sursa: Ordin privind completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu pentru anul şcolar 2016-2017, prin achiziţionarea manualelor şcolare retipărite

http://ismb.edu.ro/documente/diverse/Ordin_MENCS_nr_3384_11_03_2016_retipariri_manuale_scolare.pdf