Interviu cu Ovidiu Nahoi si I.M Ionita pentru Adevarul

14 iunie 2010   |  54 comentarii

Ovidiu Nahoi: Mai are Guvernul rezerve de încredere pentru a duce la îndeplinire programul pentru care și-a angajat răspunderea?

Andreea Paul: Încrederea este făcută praf pentru orice reprezentant al clasei politice, indiferent că vine de la Putere sau de la Opoziție. Realitatea pe care o avem de gestionat acum este un patron foarte dificil, caruia i se opune un singur val real de suflu politic reformist, iar acesta vine tot din interiorul Partidului Democrat Liberal. Nu am zarit nici macar o bruma de igiena politica, economica si morala in partidele de opozitie. Presiunea pe care acest val o pune asupra Guvernului și asupra actului deciziei publice în general, îmi alimentează mie încrederea că rezerva unei reveniri semnificative a încrederii în clasa politică este tot în Partidul Democrat Liberal. PDL ramane pricipala forță politica de la guvernare și înclin să cred că acest lucru avantajează transformarea in bine a sistemului politic in general, devenit mult prea insuportabil, în continuare, ținând cont de toate combinațiile de aliante posibile. Sper sa nu ma insel si nici sa nu ma incerce un exces de idealism.

Ion M. Ionită: Unde sesizați dumneavoastră acest val reformist?

El a existat si există în interiorul Guvernului, în aceste bătălii de culise care duc la luarea deciziilor corecte, bazate pe argumente tehnice și nu politicianiste. Este vizibil și în PDL, unde mie îmi place să spun că vocile care condamnă absurditatea actului politic și gradul de corupție tolerat de prea multa vreme, ne fac în realitate un mare bine. Incepe sa spele murdăria si iresponsabilitatea politica. Primul pas pe care trebuie să-l faci cand iti doresti sa rezolvi o problema reala este să o identifici corect, sa o admiti si sa ți-o asumi.

I.M.I.: Și-a asumat PDL că are o problemă în acest sens?

Da, in opinia mea. Sunt primele mișcări majore de redefinire a omului politic moral în interiorul PDL. Cine este potrivit, cine nu. Recent s-a luat decizia de decuplare a afacerilor abuzive de politica. Se renunță, asadar, la mentalitatea păguboasă potrivit căreia, dacă un politician fură, dar și face ceva pentru români, atunci este acceptat. În realitate, nu trebuie să fie deloc așa.

I.M.I.: Există o serie de oameni din Guvern sau din PDL despre care s-a demonstrat că fac afaceri cu statul. Și nu se întâmplă nimic.

Nu sunt de acord că nu se înâmplă nimic. Este pentru prima dată când spațiul public este invadat de asemenea deconspirări. Este pentru prima dată în interiorul PDL când se ia atitudine față de acest gen de practici. Ați văzut astfel de luări de poziții la alte partide? Haideți să fim foarte realiști. Orice sistem care trece de la autarhie la piața liberă, trece prin această cursa nebuna a obținerii facile a banului. Asta presupune pervertirea actului politic. Problema la români este că nu se mai încheie perioada asta, ca intarzie prea mult igienizarea.

O.N.: Vedem că s-a început cu tăierea salariilor și a pensiilor, nu cu închiderea robinetelor către oamenii aceștia.

Discutăm lucruri complet diferite. Dacă doriți să discutăm măsurile de austeritate, sigur că ele au legătură directă și cu gradul de hoție, dar cheltuirea irațională a banului public are o dimensiune mult mai mare si mai periculoasa. Dacă vrei să tai, tai de acolo de unde se cheltuie mult mai mult decât intră venituri la buget. Ori, noi avem două treimi din buget alocat cheltuielilor publice cu salarii, pensii și asistență socială. Restul de o treime se duce spre cheltuieli cu bunuri si servicii, achizitii publice, investiții care, evident, sunt expuse riscului de a intra în spirala corupției. Se va interveni pe ambii piloni rapid si decisiv. Nu se mai poate așa cum au brodit guvernele anterioare vreme de atatia amar de ani!

I.M.I.: Tehnic e mult mai ușor să tai salarii și pensii.

Este cea mai grea decizie, atat din punct de vedere politic si electoral, cat și legislativ și tehnico-economic.

I.M.I.: Bun, dar cum faci tăierea banilor care se duc în buzunarele clintelei politice? Este ceea ce solicită și populația.

S-au luat decizii ferme pe zona licitațiilor publice. Avem obiectivul ca 40% din licitații să se facă electronic. Asta înseamnă transparență, asta înseamnă costuri mai mici. În 2008, sub 2% din aceste achiziții publice se derulau electronic. În 2009, ridicarea procentului la 15% a dus la economii de 1 miliard de euro, ca sa va dau un singur exemplu.

I.M.I.: Câți au venit, până acum, la partid să spună că renunță la afacerile cu statul?

Este foarte clar că, fără un sistem de control, fără implicarea tuturor instituțiilor, dacă nu există frica de sancțiune, nu putem vorbi de cultivarea sentimentului de integritate a decidentului public. Noi avem atâtea acte normative din care lipsește tocmai capitolul de sancțiuni eficiente. Aici mai e mult de lucru, iar legile responsabilitatii ministeriale si fiscale sunt departe de a raspunde acestor provocari.

I.M.I.: În PDL s-a luat această decizie politică. De ce este atât de dificil să se obţină şi rezultate?

Mi-e foarte greu să mă substitui lor, pentru că niciodată nu am făcut parte dintr-o negociere sau dintr-o rețea de cardasie de acest fel. Pot să-mi imaginez, dar mi-e imposibil să iau decizia în locul lor. Un lucru e cert. Dacă mă gândesc la efectul de domino, trebuie să fie o carte pe care dacă reușești să o mobilizezi sau chiar disloci, restul să aibă reacții mimetice.

O.N.: Unde este această carte?

Pentru mine, încerc niște variante de răspuns, dar nu vreau să le fac publice.

I.M.I.. Dacă moțiunea va cădea, ne putem aștepta la schimbări radicale în Guvern?

Nici aici nu pot să mă exprim pentru că nu am rol de decizie în acest sens. Pot insa sa invoc un alt risc. Îmi doresc profesioniști, oameni cu viziune in vârful fiecarui minister. Dar experiența, profesionalismul in gestiunea unor sisteme greu de manageriat acum, cunoasterea sistemica viscerala, acumulată de cei care sunt acum la carme sunt foarte greu substituibile de un nou venit care nu cunoaste problemele care reclama acum decizii la mili-secunda, care intră în același sistem, cu aceleași reguli ale jocului și care este labil la acelși grad de pervertire. Orice intarziere, chiar si cea banala, generata de acomodarea cu o institutie noua, ne va costa grav din punct de vedere economic. Cred ca Guvernul care isi asuma raspunderea trebuie sa le si puna in aplicare. Spre sfarsitul anului gasesc insa oportuna o decizie pe acest fond. Ea insa nu trebuie discutata public, ci operata rapid.

O.N.: Care sunt scenariile în economie? Ce se va întâmpla după tăierea pensiilor și a salariilor?

E foarte greu să-i convingi pe oameni că este spre binele lor ca acum să le iei banul din buzunar. Este practic imposibil.
Scenariile de lucru sunt cel puțin trei. Ori aplicăm măsurile pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea si revenim la Produsul intern brut inregistrat inainte de criza pana in 2012, dar pe fundamente mult mai sanatoase. Ori mergem pe varianta creșterii impozitelor principale propusa de FMI și din ce în ce mai agreată de Opoziție, iar revenirea la PIB inregistrat inainte de criza se va realiza abia in 2014. Ori renunțăm la acordul cu Fondul si CE si discutam despre revenirea economica mult dupa 2014.
Modelarea macroeconomică relevă un ritm de creștere a PIB între -0,5 și plus 0,3% în 2010 pentru primul scenariu. Pentru scenariul al doilea ar fi între -2,6% și -2%. Iar pentru al treilea scenariu ar fi o scădere între -4,9% și 4,4% in acest an.

O.N.: Cum va funcționa sistemul astfel încât în varianta Guvernului să se ajungă la o creștere de 0,3%, așa cum ați spus? De unde vine creșterea?

În primul scenariu, pornim de la redresarea moderata a economiei europene, de la asanarea rapida a cheltuielilor publice, cresterea absorbtiei fondurilor europene si prioritizarea investitiilor publice catre autostrazi, infrastructura comunicatiilor, energiei, spre sustinerea industriilor orientate catre export si spre tehnologizarea si cresterea dimensiunii fermelor agricole, inflatia nu inregistreaza schimbari remarcabile, se reduc ratele dobanzii, iar somajul este in usoara scadere. Reforma administrativa si fiscala, alimentarea increderii investitorilor ca facem ceea ce trebuie, ar trebui sa atraga investițiile străine spre România. Daca pe partea de exporturi si absorbtie a fondurilor europene lucrurile merg in bine, in materie de investitii straine stim ca ele sunt mult mai mici in prima parte a acestui an față de anul trecut.

O.N.: Deci mizăm pe creșterea investițiilor străine.

In niciun caz nu mai mult decât anul trecut. Mizam pe cresterea intrarilor de capital in tara prin investitii directe sau de portofoliu sau prin transferuri nete din strainatate fata d eprimul trimestru al acestui an. Cert este ca între scenariul creșterii taxelor și cel al dimiuării cheltuielilor publice, e clar că în prima variantă atractivitatea pentru investiții străine în România ar scădea și mai mult.

Care ar fi alte surse de investiții?

Cheltuielile publice orientate spre investiții. În acest an alocăm pentru investiții 6,4% din PIB. În 2009 s-au alocat 6,3%, față de 5,9% în 2008, record in istoria bugetara post-decembrista. Nu este insa suficient daca continuam sa ii irosim pe proiecte ineficiente sau in gauri negre. De aceea, acum se evalueaza urgent programele de investiţii publice la fiecare minister in parte şi se stabilesc priorităţile pe baza criteriilor creării de locuri de muncă şi a adăugării de valoare în economie, la care trebuie obligatoriu adaugate si rezultatele analizei cost-beneficii.
Investiţiile publice vor fi in acest an susţinute masiv cu fonduri europene, pentru asigurarea accesului la serviciile de bază – apă potabilă, sisteme de colectare, depozitare şi valorificare a deşeurilor menajere şi industriale, locuinţe, in educaţie şi in sănătate.
De unde venituri sau economii pentru investitii fara de care nu putem vorbi de relansare economica? Prin lărgirea bazei de impozitare şi reducerea evaziunii fiscale. Din analiza si reducerea cheltuielilor curente din fiecare instituţie centrală şi locală, finanţată din bugetele publice şi eliminarea celor neoportune sau ineficiente. Optimizarea cheltuielilor are loc la fiecare capitol in parte. De exemplu, la instituţiile cu multe deplasări în teritoriu se pot negocia tarife reduse la hoteluri, călătorii etc.
In ceea ce priveste creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, va reamintesc cateva din deciziile luate in 2009 si 2010: reducerea numarului si a duratei procedurilor, cresterea fondurilor de garantare si contragarantare acordate de catre stat si diminuarea cotelor de co-finantare pentru numeroase axe prioritare, ba chiar co-finantare „zero” pentru microintreprinderile care aplica pentru Programul Operational Regional.

O.N.: Unde s-au dus banii pana acum?

Programul Rabla, programul Prima Casă, reabilitare infrastructură rutieră, modernizarea căilor ferate, comunicații, energie, ajutoare de stat pentru IMM-uri, alimentarea fondurilor de garantare si de contra-garantare, a CEC si a Eximbank etc. Problema politicilor publice in materie tine de incapacitatea de a concentra eficient investiții majore, în maximum patru direcții după părerea mea: autostrăzi, infrastructură comunicațională, energie si agricultura. Lipsa gândirii strategice a împartit banii în foarte multe direcții și rezultatele se văd. Insasi, retragerea masurilor interventioniste aberante ale Guvernului constituie cel mai bun stimulent pentru cresterea economica bazata pe competivitate.

O.N.: Este convins Guvernul că programul de austeritate va duce la o creștere economică de 0,3% în 2010?

Chiar si 0,3% este aproape irelevant pentru un semnal pozitiv de crestere. E mai degraba o relativa stagnare. Eu nu vreau să alimentez gratuit idealismul romanilor. Estimarile actuale arata ca PIB-ul din acest an va fi între minus 0,5% și plus 0,3%. Marele risc rămâne insa stagnarea economică pe termen lung. Bătălia actuala o ducem pentru reluarea creșterii economice sanatoase in 2011 cu ritmuri ridicate.

I.M.I.: În 2009 nu a existat nici o estimare reală privind evoluția economiei României în 2010?

Ba da, desi multi au crezut ca merge si asa. Dar rațiunea economică nu se întâlnește cu rațiunea politică în miezul campaniilor electorale. Scriam in presa economica despre nevoia de masuri anti-criza inca din 2008.

O.N.: Cum faci ca statul să funcționeze mai eficient?

Drumul pe care pășim acum mi se pare cel corect: sa construim un aparat public care consuma mai putin, dar care sa functioneze mai eficient. Dar trebuie sa avem curajul sa il parcurgem pana la capat si sa nu facem treaba de mantuiala. Avem estimarea privind supraîncărcarea aparatului bugetar. Acești 250.000 de noi angajați în aparatul public in 2007 – 2008 nu au adus nicio îmbunătățire a calității serviciului public. Acum creionăm standardele de cost și normativele de personal. În paralel punem in aplicare o strategie de informatizare a aparatului public, capitolul e-Government din Strategia e-Romania, care trebuie să insotească restructurarea masivă a aparatului public. Nu vom mai avea nevoie de 10 funcționari publici care să poarte o hârtie. Toate aceste procese sunt demarate. Am restructurat agențiile guvernamentale, dar procesul nu s-a încheiat. Trebuia să injumtatim numarul lor si sa se ajungă la aproximativ 9000 de disponibilizări. Performanța a fost pe undeva pe la jumătate. Acum fiecare instituție își face propriile evaluări de personal, de costuri si de calitate.

O.N.: Există ministere care spun că nu mai au pe nimeni de restructurat?

Nu cred. Au existat diferențe în ceea ce privește viteza de restructurare. Pe zona administrației publice locale, a institutiilor deconcentrate este enorm de lucru.

O.N.: Sunt toți miniștrii deciși să facă asta?

Nu cred că mai este cineva care să spună că mai are nevoie de același număr de consilieri sau de secretari de stat. Anul trecut temerea era mare în ceea ce privește disponibilizările si nu intelegeau vulnerabilitatile economice si bugetare reale. Acum foarte mulți invocă necesitatea restructurărilor pentru a se putea reveni la nivelul actual al salariilor din administratia publica.

O.N.: Se va reveni la nivelul actual?

Da, categoric, in viitor.

I.M.I.: De la 1 ianuarie 2011?

Nu poate garanta nimeni că se va reveni la nivelul actual al salariilor de la 1 ianuarie 2011. La pensii se va reveni rapid. Dar la capitolul salarii, viteza cu care vom creşte din nou salariile este direct dependentă de viteza cu care vom recalibra numărul de bugetari, modul cum vom restructura aparatul bugetar pentru ca unele sectoare publice au nevoie suplimentara de personal. Fondul de salarii ramane insa acelaşi.

I.M.I.: Deci, bugetarii nu se pot aştepta că de la 1 ianuarie 2011 vor primi salariile actuale.

Nu automat. Diminuarea cu 70.000 de persoane a personalului bugetar, obiectiv asumat pentru 2010, presupune recuperarea a mai mult de jumătate din pierderea de 25% din salarii. Dacă vom performa mai rapid cu restructurarea administraţiei publice, toate aceste salarii vor creşte de la lună, la lună,.

I.M.I.. Dar revenirea la nivelul actual al pensiilor este garantată de la 1 ianuarie 2010?

Aşa va fi. Garantat! Discuţia se complică si aici cand vine vorba despre succesul pe care îl va avea controlul Ministerului Muncii in zona pensionărilor pe caz de invaliditate ilicite sau cand vorbim despre succesul aplicării legii din pachetul de masuri care prevede recalcularea pensiilor speciale. Aici se pot face economii semnificative care să fie recuperate la fondul de pensii si redistribuite către pensiile mai mici.

I.M.I.: De ce nu s-a început cu restructurarea personalului bugetar şi s-a început cu reducerile de pensii şi salarii?

Teoretic era posibil să se înceapă cu restructurările, si am sustinut-o puternic inclusiv prin luarile mele de pozitie publica in 2009, dar practic nu, pentru că a fost campanie electorală si pentru ca absenta total suportul societal. In 2010 s-a ajuns la un deficit foarte mare.
La mijlocul anului 2009 am declanşat o dezbatere publică privind calea de urmat: reducerea numărului de bugetari, reducerea de pensii şi salarii, creşterea impozitelor şi a taxelor sau o combinatie a lor. Nimeni nu a susţinut nici un fel de variantă. Nici sindicatele, nici partidele politice. PSD, care facea parte la acea vreme din Guvern, s-a opus constant. Ministerele care nu au avansat deloc pe zona de reformă in 2009 au fost Educaţia, Agricultura, Sănătatea, adica exact ministerele gestionate de catre PSD. Nu s-a întâmplat nimic în 2009, în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus.

I.M.I.: Acum se întâmplă ceva în aceste ministere?

Da, a început o reformă masivă în Sănătate care va fi mult mai dificilă decât reforma care se opereaza acum in Educaţie sau in descentralizarea administratiei publice.

I.M.I.. Preşedintele a spus că premierul a fost sabotat. Cine l-a sabotat pe Emil Boc?

Nu ştiu la ce s-a gândit preşedintele. Dar pot să vă spun că una dintre cele mai mari metehne ale României tine de calitatea politicilor publice. Exista o slabă pregătire şi o demotivare gravă în administraţia publică de a face lucrurile bine. In aceste conditii poti veni cu cea mai stralucita viziune si scop politic. Aplicarea sa se face prin politici publice si legi redactate de functionarii din aceste institutii.

I.M.I.: Aţi spus că, dacă nu aplicăm programul Guvernului suntem „tâmpiţi“. Rămâneţi la aceeaşi părere?

A fost un exces de exprimare, o greseala pe care nu vreau să o corectez cu o altă greşeală. Prefer să nu mai comentez.

O.N.: Cum va arăta România la toamnă? Toată lumea aşteaptă apocalipsa socială.

Economia României nu va sta pe roze la toamnă. Gradul de incertitudine este foarte mare. Trebuie să ne facem treaba bine, să facem curăţenie în sistemul de salarizare si in contractele publice, să reformăm sistemul de pensii şi de asistenţă socială, să reanalizăm Codului Fiscal şi Codul Muncii. Trebuie să flexibilizăm piata muncii ca sa putem permite reinsertia rapida a celor disponibilizati.
Dacă le facem pe toate bine, anul 2010 nu va fi mai rău decât anul trecut, dar începând din 2011, lucrurile se vor îmbunătăţi semnificativ.
Dacă mă uit la ultimii 25 de ani, avem 12 ţări europene care au trecut prin ajustări bugetare masive. Tarile nordice, la care se adauga Austria, au mers pe scăderea cheltuielilor publice şi ţările mediteraneene, la care se adauga Franta, au preferat să mărească taxele şi impozitele. Relansarea economică s-a produs mult mai rapid în ţările nordice. Din punct de vedere electoral, au fost favorizate echipele guvernamentale din tarile nordice, iar schimbarea guvernelor a survenit mult mai des în ţările în care au crescut impozitele.

Interviul aparut in Adevarul aici.