Invitație la dezbaterea dedicată industriilor verzi: luni, 14 iulie, ora 16, Hotel Intercontinental

8 iulie 2014   |  29 comentarii

România reciclează numai 1% din deșeuri, față de media europeană de 27%. Avem oportunități noi de creștere economică, de investiții și de creare de locuri de muncă în zona economiei circulare. Din păcate, în România ultimilor 25 de ani s-a vorbit mult prea puțin despre rolul economiei circulare care înseamnă reutilizarea, renovarea și reciclarea materialelor și a produselor. Ceea ce este considerat „deșeu” poate fi transformat într-o resursă.

De aceea, Guvernul Alternativă al PDL în colaborare cu PNL și cu Fundația Konrad Adenauer vă invită la dezbaterea „Urgențele industriilor verzi”:

INVITAȚIE 

„Rolul industriilor verzi în prosperitatea României”

Vă invităm la dezbaterea Urgențele industriilor verzi”, organizată de către Guvernul Alternativă al PDL în colaborare cu PNL și cu Fundația Konrad Adenauer.

Evenimentul are loc luni, 14 iulie, ora 16:00, la Hotel Intercontinental, Sala Ronda, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 4, Sector 1 București.

Guvernul Alternativă al PDL continuă astfel seria de evenimente ce vizează găsirea de soluții eficiente pentru relansarea economiei românești, care a debutat cu evenimentul „Alegem România Business”, din data de 18 noiembrie 2013 și a continuat cu dezbaterile sectoriale  „Construind România prosperă” – 14 februarie 2014,  „Dezvoltăm turismul pentru o Românie prosperă” – 14 martie 2014, „România prosperă prin industrie” – 28 aprilie 2014.

Scopul dezbaterii dedicate economiei circulare: promovarea și susținerea industriilor verzi prin politici alternative.

Urgențele și secțiunile dezbaterii „Rolul industriilor verzi în prosperitatea României” vor fi:

Urgența 1: Stabilirea obiectivelor prioritare pentru consolidarea industriilor verzi

Urgența 2: Accelerarea creșterii de know-how și a transferului tehnologic pentru industriile verzi

Urgența 3: Crearea de locuri de munca în industria verde

Urgența 4: Scheme de suport ale statului pentru dezvoltarea industriei verzi

Urgența 5: Politici educaționale pentru dezvoltarea industriei verzi

Program:

16.00 – 16.10: Prezentarea invitaților
16.10 – 16.15: Directorul Fundației Konrad Adenauer România, Sven-Joachim Irmer
16.15 – 16.20: Prim-ministrul Guvernului Alternativă Cătălin Predoiu

16.20 – 16.25: Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman

16.25 – 16.30: Ministrul Finanțelor în Guvernul Alternativă al PDL, Gheorghe Ialomițianu

16.30 – 16.35: Domnul Lucian Isar, reprezentant al PNL

16.35 – 16.45: Prezentarea documentului de poziție al Guvernului Alternativă al PDL de către coordonatoarea domeniului economic în Guvernul Alternativă al PDL, Andreea Paul

16.45 – 18.00: Intervențiile reprezentanților mediului de afaceri
Moderator Andreea Paul

Pentru a confirma participarea și înscrierea la cuvânt vă rugăm să utilizați una din următoarele adrese de mail: deputatandreeapaul@gmail.com sau jalbacristina@ymail.com sau la tel. 0722. 287.513.