Mă înfurie mai tare existența cozilor: aș pune toți demnitarii să facă fiecare coada!

20 august 2016

O propunere ineptă de vară a lansat liderul ALDE Timiş care a afirmat recent că „Tăriceanu a mers să îşi ridice permisul din respect” și că „trebuie modificată legea, astfel ca demnitarii să nu stea la coadă”. Nu pot susține o astfel de abordare specifică statelor slabe și clientelare, de care Tăriceanu a beneficiat mult și bine.

Oricând se cer privilegii pentru demnitari, se adâncesc decalajele dintre aleși și alegători. Oricui i se mai năzare astfel de propuneri, să-i cerem public reeducarea în spiritul cetățenesc al respectului față de drepturile și obligațiile egale.

Mă înfurie și mai rău existența cozilor! Mai degrabă aș pune toți demnitarii să facă fiecare coada de la instituțiile publice pentru nevoile curente. Doar așa vom înțelege cu adevărat cât de neprietenos este statul cu cetățenii săi.

Soluția reală stă în fapte concrete pentru livrarea serviciilor publice în timp real, adică simplificarea și debirocratizarea lor, astfel încât niciun cetățean să nu fie nevoit să piardă ore bune la cozile formate în fața ghișeelor instituțiilor publice. Asta ar însemna România mai bună, România on-line, România  competitivă!