Mediul de afaceri astepta, pe drept cuvant, aceste decizii

25 martie 2010   |  31 comentarii

REGIM FISCAL PRIETENOS IN VREMURI DIFICILE
1. Plata anticipată a impozitului pe profit (masura introdusa de catre guvernul liberal si care trebuia sa intre in aplicare efectiva incepand cu acest an) a fost amânată până în 2012. Astfel, oamenii de afaceri sunt exonerati de obligatia de plata anticipată a impozitului inca doi ani, din pricina dificultatilor economice actuale, dupa ce in sedinta de guvern a fost adoptata Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal.

ELIMINAREA PRIVILEGIILOR DIN MANAGEMENTUL PUBLIC
2. Nu doar mediul de afaceri, dar si presa, romanii in general, reclamau privilegiile salariatilor din varful agentiilor guvernamentale si ale companiilor administrate de stat, atat de minutios si de asiduu cultivate an de an de catre guvernele anterioare. Sigur ca e dificil sa obtii performante fara o plata corespunzatoare, dar atata timp cat ai sectoare ale administratiei publice sub-salarizate cronic, cum sunt educatia si sanatatea, si de care depinde calitatea vietii noastre, aceste discrepante sunt nejustificate. Racordarea la realitatea romaneasca impune, asadar, prelungirea limitarii acestor remuneraţii ale şefilor la nivelul indemnizaţiei unui secretar de stat, nu doar pana la 30 iunie, ci pana la sfarsitul anului 2010. De asemenea, reprezentanţii statului în Consiliile de administraţie ale societăţilor cu capital parţial sau majoritar de stat vor avea, pe parcursul întregului an, o indemnizaţie egală cu 1% din indemnizaţia directorilor sau preşedinţilor consiliilor de administraţie.

INVESTITII SPORITE IN INFRASTRUCTURA
3. Executivul a adoptat, tot în şedinţa de ieri, susţinerea sporita a două proiecte de infrastructură importante, care vor asigura legătura directă a României cu centrul şi vestul Europei: Autostrada Braşov-Cluj-Borş si Autostrada Bucureşti-Braşov. In acest sens s-a aprobat darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unei suprafeţe de teren de aproximativ 10.145 de metri pătraţi, necesară pentru realizarea execuţiei Autostrăzii Braşov- Cluj – Borş, sector 2 Târgu Mureş – Cluj, secţiunea 2B Câmpia Turzii – Cluj Vest. Lucrările la secţiunea de Autostradă respectivă demareaza în regim de urgenţă. Totodată, au fost suplimentate cu aproximativ 53,5 milioane de lei fondurile alocate despăgubirilor pentru exproprierile făcute pe amplasamentul proiectului de construcţie al Autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Bucureşti – Ploieşti. Iniţial, anul trecut, printr-o Hotărâre de Guvern a fost alocată pentru plata despăgubirilor imobilelor expropriate suma de 61,5 milioane de lei. Însă, aceste fonduri necesită suplimentări ca urmare a concluziilor rapoartelor de evaluare întocmite ulterior de evaluatori autorizaţi, in care se arată că pentru amplasamentul acestei lucrări de investiţii trebuie expropriate încă 967 de imobile.

Acestea dupa ce a fost aplicata o politica de stat anti-criza in favoarea reformelor structurale si a mediului de afaceri, prin stimularea mentinerii si crearii de locuri de munca cu scopul diminuarii efectelor negative ale contractiei economice (vedeti postarea anterioara, structurata, despre masurile anti-criza). Aici doar le enumar pe cele aplicate pana in prezent pentru sprijinirea mediului de afaceri:

1. Relansarea economică prin investiţii publice
2. Încurajarea investiţiilor prin neimpozitarea profitului reinvestit
3. Sprijinirea firmelor care angajează şomeri pe locuri de muncă nou – create prin scutirea de la plata CAS
4. Programul „Prima casă”
5. Continuarea şi extinderea Programului „Rabla”. Programul “Primul Tractor”
6. “Renaşterea Satului Românesc – 10 case pentru specialişti”
7. Reabilitarea energetică a clădirilor de locuit
8. Programul „Primul siloz”
9. Programul „Reabilitarea şi modernizarea a 10.000km Drumuri Judeţene şi Drumuri de interes local”
10. Vânzarea locuinţelor ANL pentru tineri
11. Eficientizarea Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM
12. Oferirea de garanţii guvernamentale pentru beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri structurale în domenii prioritare pentru economia românească
13. Majorarea plafonului maxim de acordare a prefinanţării către beneficiari
14. Sprijinirea mediului privat prin amânarea la plată a obligaţiilor restante ale agenţilor economici afectaţi de criza economico-financiară
15. Scutirea de la plata impozitului pe venit către bugetul de stat şi contribuţiilor la bugetele de asigurări sociale in perioada de întrerupere temporară a activităţii (pe o perioadă de maxim 90 zile)
16 Compensarea TVA de recuperat
17 Accelerarea rambursării TVA
18. Capitalizarea Eximbank şi CEC Bank pentru susţinerea mediului de afaceri prin scheme de garantare
19. Ajutoare de stat
20. Stimularea industriei chimice şi energetice
21. Reducerea/eliminare/comasare a unui număr de taxe şi tarife cu caracter nefiscal
22. Tarife mai mici pentru operaţiunile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului
23. Aplicarea unei cote reduse de TVA de 5% pentru achiziţionarea unei locuinţe
24. Accelerarea absorbţiei fondurilor UE
25. Evaziunea fiscală. Administrarea şi colectarea veniturilor
26. România are printre cele mai atractive cote de impozitare a profitului companiilor din UE
27. Cota de impunere a veniturilor persoanelor fizice în România este sub media Europeană (37%)
28. România aplică una dintre cele mai mici cote ale TVA (19%) din Uniunea Europeană