Mihaela Miroiu: De ce este nevoie de cote de gen şi în România?

30 aprilie 2012   |  8 comentarii

Sursa: aici

În Europa continuă egalizarea genurilor: cote pentru femei în boardurile corporaţiilor, impunerea vârstei egale de pensionare, mai nou şi prime de asigurare de viaţă egal de scumpe. Mihaela Miroiu, una dintre feministele vocale ale României, explică pentru FP România de ce este nevoie de mai multe femei în afaceri şi în politică.

Articol din cadrul anchetei Sfârşitul masculocraţiei din ediția nr. 27 a FP România.

FP România: Au politicile de gen ale UE susţinere populară?

Mihaela Miroiu: Aceste tendinţe înseamnă respectarea naturii – unde suntem totuşi mai multe cu 1-2% -, a dreptăţii şi democraţiei. De ce trebuie să fie deciziile politice şi financiare monopol bărbătesc? În virtutea cărui fapt? La ora actuală, cu referire la nivelul studiilor, barbaţii competenţi în ştiinţele guvernării – economie, drept, ştiinţe politice, ştiinţe administrative, sociologie, studii europene şi internaţionale – sunt, în România, de două ori mai puţini decât femeile. Dacă aducem un asemenea argument, ajungem să ne întrebăm ce caută atâţia bărbaţi în finanţe, politică, administraţie. Ce înseamnă să ai susţinere populară? A cui? A unor oameni dominaţi de milenii de cultura misogin-patriarhală? Este ca şi când ai fi întrebat în SUA, în anii ‘80, dacă e popular să aibă un Preşedinte de culoare. Iar acum, dacă îl au, îi este Americii sau lumii mai rău, sau mai bine decât cu preşedintele foarte alb George Bush jr.?

Pe de-o parte avem discriminarea pozitivă, pe de alta o indiscriminare.

De discriminat pozitiv se discriminează de multe milenii, bărbaţii între ei. Vorbesc doar de cei complexaţi şi, de aceea, misogini. Bărbaţii încrezători în ei nu caută cu lumânarea nici inferiori, nici slugi, nici ţapi ispăşitori. Cu alte cuvinte, având pâinea şi cuţitul, bărbaţii misogini împart resurse de bani şi putere doar cu alţi bărbaţi. Dacă femeile vor resurse şi putere (şi vor), ele nu sunt admise direct în competiţie pentru acestea, ci pentru deţinătorii de resurse si putere. Prin urmare, sunt tolerate ca amante, soţii, cumetre, surori, cuscre, cu atât mai bine dacă sunt ele însele misogine, dar nu ca persoane cu identitate nerelaţională. Cine tulbură acest echilibru (de exemplu, una ca mine) şi doreşte competiţie directă şi corectă este considerată denaturată.

Îmi pare bine ca m-aţi întrebat despre acest subiect. Chiar mă temeam că în România nu mai încap discuţii despre sensurile adânci ale democraţiei.

Ce schimbă femeile la conducerea corporaţiilor sau a politicii?

Cred că exemplul cel mai intuitiv pentru mulţi români este IKEA. Încă din parcare totul îţi este direct adresat. Protectiv, dar în cunoştinţă de cauză, grijuliu într-un mod neostentativ, dar complex şi eficient. Ştim faptul că cei care intră nu sunt doar cumpărători, ci şi oameni în sens complex. Ştim că trebuie îndrumaţi discret, că poate au uitat să îşi ia sacoşe, că poate o să le fie foame la cumpărături, poate au copii care în loc să fie târâţi după părinţi ar prefera să se joace sub supraveghere în acel timp. Ştim că unii nu au destui bani, ca alţii nu ştiu să asambleze piese, foarte bine, vor pleca cu tot ce au nevoie ca să se poată descurca acasă. Cred că este un excelent exemplu pentru ceea ce înseamnă amestecul femeilor în conducerea corporaţiilor.

În privinţa politicii poate să fie cam la fel. În România nu ştim cum ar fi, pentru că 90% dintre cei ce ne conduc sunt bărbaţi, iar puţinele femei care îi însoţesc sunt selectate şi promovate ca să servească şefilor, nu cetăţenelor si cetăţenilor. Dacă nu ar mai depinde de bărbaţi, ci de legi, se presupune, luând exemplul societăţilor cu democraţie de gen, că politica ar arăta altfel: mai cooperantă, mai puţin adversativă şi belicoasă, mai orientată pe nevoile cetăţenilor, mai generoasă cu fondurile educaţiei şi sănătăţii, mai grijulie faţă de mediu, mai puţin aventurieră şi riscantă, cu bugete mai prudent drămuite, mult mai puţin coruptă, pe scurt, că s-ar apropia de ideea aristotelică primară: Politica este ştiinţa oamenilor de a trăi împreună.

Sunt feministele de acord cu egalizarea vârstei de pensionare, deci cu creşterea vârstei de pensionare a femeilor?

Da, feministele, în virtutea principiului constituţional al egalităţii de şanse, sunt de acord cu egalizarea vârstei de pensionare ca drept, dar nu ca obligaţie. Cu alte cuvinte, dacă o femeie este capabilă să îşi continue activitatea, e pură discriminare să o scoţi la pensie mai devreme fiindcă este femeie. Dar, fiindcă cele mai multe femei au dublă zi de muncă, la serviciu şi acasă, ele trebuie să poată opta pentru o pensionare mai timpurie, pentru bunul şi simplul motiv că statul nu face nimic să le uşureze dubla povară, adică nu face creşe, grădiniţe publice accesibile, programe after school, nu face reduceri de impozite la unelte casnice, nici la restaurantele familiale, nu are programe de educat bărbaţii pentru parteneriat casnic.În consecinţă, dacă nu le întinde aproape nicio mână, atunci măcar să le lase să se declare legitim mai obosite, deci mai devreme pensionabile decât bărbaţii. Dar dacă nu sunt şi nu se simt aşa, atunci trebuie să poată lucra în acelaşi regim de drepturi ca şi bărbaţii.În , vor pleca cu tot ce au nevoie ca să se poată descurca acasă. Cre că este un excelent exemplu pentru ceea ce înseamnă amestecul femeilor în conducerea corporaţiilor.

Prof. dr. Mihaela Miroiu coordonează Masteratul de Politici, Gen şi Minorităţi la SNSPA.