UPDATE: Prețurile la energie electrică au făcut salturi ‘triplu tulup’ la recorduri istorice maxime în august 2017 în România

2 august 2017

UPDATE, 3 aug: ÎNGRIJORĂTOR: facturile ard! Avem un nou preț record istoric la curentul electic. Azi a ajuns la 445 lei/MWh. Asta înseamnă că prețul energiei electrice a crescut cu 35% în ultimele două zile, față de 330 lei/MWh.

Prețul mediu de închidere a pieței la energie electrică a ajuns la 397 de lei/MWh astăzi, record istoric maxim, în 2 august 2017 – de trei ori mai mult decât în luna august din anul 2010 când era de 138 lei/MWh (http://www.opcom.ro/pp/home.php). Facturile populației cresc exploziv, veniturile lor nu țin pasul, iar competitivitatea producătorilor scade sub povara costurilor cu utilitățile, afectate fiind mai ales întreprinderile mici și mijlocii și industriile primare precum: procesarea laptelui, a cărnii și a pâinii. Inflația va resimți aceste dinamici și, din nou, consumatorul casnic și producătorul local.

Câteva explicații:
Din 2004 până în anii 2011 și 2012 nu s-au înregistrat prețuri medii care să depășească media lunară de 180 lei/MWh. În anii 2011 și 2012 cauza naturală a creșterii prețurilor a ținut de lipsa de apă. Acum nivelul Dunării este la limita minimă, dar funcțională, iar gradul de umplere a lacurilor este de 67% – nivel apreciat ca optim. În 2012, luna februarie, condițiile de vreme au solicitat sistemul ajungându-se la consumuri record de 11.000 Mw pe interval orar. Acum consumul mediu anual este aproape la jumătate, la 7000 Mw pe interval orar. Așadar, dinamica prețurilor în prezent ridică câteva probleme cheie ce ar putea ține chiar de sistemul de funcționare a OPCOM care pare să permită satisfacerea unor interese conjuncturale ale diverselor grupuri din sectorul energetic.

Ce se întâmplă?
Începând din ianuarie 2017 s-a produs un tsunami energetic. Afirmatiile facute de dl. ministru Toma Petcu, cum că „nu mai există cărbune disponibil” au dus la majorări accelerate de preț, de până la 150-200 EUR/MW, determinând insolvența unor companii din domeniul energetic.
Ordonanța nr. 24 din 31.03.2017 a blocat contractarea energiei, respectiv a certificatelor verzi, începând cu luna aprilie 2017, ceea ce a condus la creșterea prețului energiei electrice din surse regenerabile. În acest fel s-a creat blocajul accesului la piață, prin imposibilitatea încheierii contractelor bilaterale pentru certificatele verzi.

Semnalăm cauze specifice care trebuie investigate, având în vedere că 80% din energia tranzacționată din piața de energie este realizată de producători de stat și prețurile cresc și mai accelerat în prezent:
1. Lipsa transparenței tranzacțiilor în PZU și a modului în care cererea și oferta se închid.
2. Nu se știe cine sunt cumpărătorii, respectiv vânzătorii – aceste informații nu sunt publice.
3. Există semnalate oferte de vânzare – cumpărare pe aceleași intervale, propuse concomitent de către același participant, în scopul majorării prețului de închidere pe PZU.
4. Dreptul tacit al instituțiilor de stat de a-și retrage ofertele.
5. După închiderea pieței, există un interval de 45 de minute despre care nu se oferă informații privind activitatea derulată pe PZU.
6. Cota de piață tranzacționată pe PZU este peste normalul legal specific pieței de tranzacționare pentru ziua următoare.
7. Interpretarea articolului 23 din legea 123.

Cel puțin 4 întrebări cheie țin de producție și deformarea concurenței de pe această piață, adresate de către INACO în data de 21 iulie 2017 către ANRE, Ministerul Energiei, Consiliul Concurenței, Premierului țării și consilierului pe probleme economice al Președinției, fără a primi vreun răspuns în ultimele 10 zile. INACO cheamă răspunsurile clare ale autorităților statului:
1. Care este rolul dispecerului național în stabilirea condițiilor de producere a energiei pentru unitățile dispecerizabile?
2. Care este statutul juridic al operatorului OPCOM în raport cu producătorii și furnizorii și în ce măsură este acesta imparțial cu jucătorii din piețe?
3. Care este calificarea pieței 4M (interconectată) și care a fost rolul interconectării, având în vedere că prețurile sunt diferite pentru fiecare parte și nicidecum comune?
4. Cum se explică faptul că producția de energie regenerabilă dispecerizabilă (prioritară în consumul României) depinde de ordinele dispecerului, chiar și în condițiile în care starea meteo și starea rețelelor permit injecția în SEN?

Tabel 1. Dinamica lunară a prețurilor la energie electrică în ultimii 8 ani: ian 2010 – 1 aug 2017

Processed with MOLDIV

Processed with MOLDIV

Sursa: INACO, 1 august 2017
Grafic 1. Dinamica lunară a prețurilor la energie electrică și a volumelor tranzacționate în ultimii 8 ani, ian 2010 – 1 august 2017

image

Sursa: INACO, 1 august 2017

Detalii. Observăm:
– Centralizarea excesivă a tuturor tranzacțiilor la Operatorul Centralizat al Tranzacțiilor Comerciale cu Energie Electrică și Gaze Naturale (OPCOM SA);
– Impunerea unor contracte bilaterale standardizate, care au limitat posibilitățile participanților la a încheia contracte pe perioade lungi de timp. Prin această impunere OPCOM a devenit contraparte în tranzacții și își pierde poziția de bursă energetică;
– Creșterea nejustificată a volumului tranzacțiilor pe Piata Pentru Ziua Următoare (PZU) și transformarea acesteia dintr-o piață de reglaj într-o piață netă de achiziție care pentru unele zile au acoperit peste 50% din consumul României;
– Volatilitatea acestei piețe PZU care inregistrează variatii de pret de la 10 RON la 600 RON prin posibilitatile de manipulare a softului de operare si discriminare a participantilor prin avantajarea directa a producatorilor de stat CEO, Nuclearelectrica, Elcen si Hidroelectrica.
– Este de subliniat cresterea profitului inregistrat de aceste companii mentionate in perioada ianuarie 2017 pana in prezent, dar nu pe o baza tehnica retehnologizata, reducerea costurilor, realizarea de investii, ci numai prin pret, pe seama consumatorului casnic și al producătorului local.
– Efectul pe termen mediu sau lung pentru Romania si Siguranta Nationala risca sa fie dezastruos intrucat in caz de crestere reala a necesarului energetic, sistemul national nu va fi capabil sa produca energie la nivelul cerintelor cu un risc de 90% de cadere a acestuia si oprirea alimentarilor cu energie.

In continuare facem o analiza care scoate in evidenta pozitia OPCOM SA si suspiciunile de practici anticoncurentiale existente in modul de operare. Facem precizarea ca aceste practici sunt acoperite de Ordine, Dispozitii si Proceduri aprobate de ANRE, cele mai multe elaborate si avizate in ultimii 3 ani.
In conformitate cu prevederile Art. 8 b) din Conventia de Participare la Piata pentru Ziua Urmatoare, document pe care toti PARTICIPANTII la PZU sunt obligati sa o semneze si sa se subordoneze , S.C. Operatorul Pietei de Energie Electrica – OPCOM S.A. (“OPCOM”) este la randul sau obligat sa procedeze imediat si continuu la remedierea urmatoarelor incalcari ale prevederilor legale:
– PZU este o piata cu caracter reglementat, in principal prin Legea 123/2012 a energiei electrice si Codul Comercial al Pietei Angro de Energie Electrica.
– Conventia ar trebui sa urmeze strict termenii si conditiile prevazute de legislatia citata mai sus, iar participarea pla PZU are caracter de adeziune. OPCOM nu indeplineste aceasta obligatie, cauzand prin aceasta prejudicii constante si consistente Participantilor la Piata pentru Ziua Urmatoare.

a) Conform Art. 5 b) din Conventie, OPCOM are obligatia sa asigure un mediu de tranzactionare in conditii de corectitudine, obiectivitate, independenta, echidistanta, transparenta, nediscriminare.

Suspiciuni rezonabile

Corectitudine:
– Incarcarea manuala de date: Desi accesul la platforma de tranzactionare se face pe baza de stick securizat unic pentru fiecare participant la piata, in fapt se opereaza o introducere manuala a datelor, iar fiecare sedinta de tranzactionare e asistata la pupitru de un angajat al departamentului PZU din OPCOM; aceasta practica conduce la situatii inexplicabile, asa cum s-a intamplat in ziua de 31.07.2017 cand desi era afisat pe homepageul OPCOM rezultatele tranzactiilor la un pret de 330,05 RON/Mw curbele agregate care care arata modul in care participantii oferteaza au devenit publice de abia dupa o ora.

Independenta:
– Relatii stranse de afiliere: Analizand structura de actionariat si organizatorica a CN Transelectrica SA cea a OPCOM rezulta ca OPCOM nu poate functiona ca o entitate independenta intrucat Transelectrica, unul din participantii la PZU, detine 100% din capitalul social al OPCOM;
– Membrii din CA-ul Transelectrica sunt si membrii in CA-ul OPCOM, unii din salariatii OPCOM sunt actionari, inclusiv Directorul general OPCOM la Transelectrica;
– OPCOM functioneaza in cladirea Transelectrica

Operarea sitemului nu se desfasoara arms-length:
– Codul Comercial prevede ca Operatorul Pietei de Echilibrare sa functioneze ca entitate juridica independenta; in fapt OPE este un department al Transelectrica, iar deconectarile din Piata de Echilibrare sunt operate de OPCOM.

Posibile abuzuri asupra participantilor:
– Datorita faptului ca OPCOM este si organizator al PZU si operator de decontare al dezechilibrelor, modalitatea de calcul a pretului de inchidere in PZU pe care o utilizeaza creeaza posibilitatea ca participantii la piata sa fie trimisi, fara a avea control, protectie sau mijloc de opozitie, in piata de dezechilibru, ceea ce le impune obligatii de plata semnificative.

Transparenta:
– Parteneri de tranzactionare necunoscuti: Platforma de tranzactionare nu permite niciunui participant sa cunoasca partenerii de tranzactie, ceea ce conduce la confuzie si abuz in piata.
– Lipsa de date: Dupa momentul inchiderii pietei, participantii nu mai primesc nici o informatie despre modul in care ceilalti participanti isi indeplinesc obligatiile prevazute prin Codul Comercial – adica aceea de a prelua toata energia cumparata sau de a livra toata energia vanduta, conform art. 5.1.5 din Codul Comercial.

Manipularea preturilor:
– Inchiderea portilor de transmitere a ofertelor la ora 12.00 si existenta unei platforme automate ar trebui sa permita obtinerea pretului de inchidere a pietei on-line si in timp real. Cu toate acestea, zilnic inchiderea pietei se face dupa ora 12,40, si prin aceasta apare un interval de minimum 40 de minute in care participantii nu mai primesc nici o informatie, fapt care genereaza suspiciuni de manipulare ilegala a pretului.

b) Confidentialitatea informatiei primite: Conform Art. 6 a) din Conventie OPCOM are obligatia sa respecte confidentialitatea informatiilor primite de la Participanti.

Suspiciuni rezonabile

Posibilitati de scurgere de informatii:
– Din discutiile purtate cu salariati ai OPCOM a rezultat informatia ca unul dintre acesti salariati este prezent si vizualizeaza tranzactiile in fiecare zi de tranzactionare, ceea ce creeaza premiza scurgerii de informatie catre ceilalti participanti la piata sau catre terti, in detrimentul subiectului informatiei respective.

Manipulare neglijenta de informatii sensibile despre participanti:
– Din aceleasi discutii a rezultat informatia ca fiecare participant la PZU beneficiaza de un cod alocat, pe care salariatul OPCOM il poate vedea si astfel il poate identifica pe participant, ceea ce, de asemenea, creeaza premisa scurgerii de informatii catre terti in detrimentul subiectului informatiei respective. Ne-a fost de asemenea adus la cunostinta aspectul ca tranzactiile de pe PZU sunt vizualizate si de departamentul de Supraveghere Piata din OPCOM si din ANRE. In situatia in care salariati ai acestor institutii au acces la date confidentiale, in timp ce participantii nu au acces la acestea, suntem convinsi ca exista scurgeri de informatii care sunt transmise catre unii dintre participantii la PZU pe cai nelegale, ceea ce creaza posibilitatea de a influenta direct modul de tranzactionare si rezultatul tranzactiilor.

c) Prevenirea manipularii si a fraudei in PZU: OPCOM in calitatea sa de administrator al PZU are obligatia sa ia atitudine si sa previna orice act prin care participantii la PZU influenteaza in mod deliberat, inadecvat sau fraudulos formarea preturilor pe PZU, prin transmiterea de informatii incorecte sau care pot induce in eroare.

Suspiciuni rezonabile

Tolerarea de comportament ilegal pe piata:
– OPCOM nu reactioneaza si, prin aceasta, permite unor participanti la PZU sa depuna oferte de cumparare la preturi nereale si nejustificabile (de exemplu, de 14.000 RON/MWh, zile la rand in iulie 2017). Concomitent, sunt participanti la PZU care fac oferte de cumparare in mod deliberat la preturi de 25 / 50 RON per MWh pentru intervale orare de varf, fata de care, de asemenea, OPCOM nu are nici o reactie.Pe langa efectul manipulativ evident, aceste tipuri de oferte fac ca participantul ofertant sa ajunga in mod deliberat in piata de echilibrare, ceea ce este o practica ilicita.

d) Tranzactii fictive si frauduloase; practici anticoncurentiale: OPCOM in calitatea sa de administrator al PZU are obligatia sa ia atitudine si sa previna orice act prin care participantii la PZU se angajeaza in tranzactii fictive si efectueaza si aplica intelegeri exprese sau tacite care au ca efect denaturarea concurentei sau lanseaza oferte sau se angajeaza in tranzactii care creeaza altor participanti imagini eronate asupra pietei, clientilor sau publicului.

Suspiciuni rezonabile

Tolerarea manipularii ilegale a preturilor:
– Incepand cu luna decembrie 2016 am inceput sa constatam ca anumiti participanti la PZU s-au angajat in actiuni de manipulare extrema a pietei, generand rezultate care contrazic flagrant regulile pietei bazate pe cerere si oferta ferma si reala. In acest sens facem o referire speciala la tranzactii care au loc in zile de sambata si duminica, cand, in ciuda faptului ca cererea de energie electrica scade si oferta de vanzare este crescuta, preturile de inchidere ating totusi maxime de 188,0, 195,36 si chiar 223,21 RON/MWh, ceea ce contrazice flagrant volumul scazut al cererii de electricitate specific zilelor de week-end.
– Tot recent a devenit evident faptul ca un anume participant oferteaza constant pentru cumparare, chiar si pentru intervalele de gol, pretul de 2000 RON/MWh pentru o cantitate situata intre 100 – 250 MW. Pentru acest volum la cumparare, respectivul ofertant ar trebui sa depuna o garantie bancara in favoarea OPCOM de circa 5 milioane Euro. Prin aceasta forma de joc practicat in PZU, acest participant ridica pretul mediu de tranzactionare pe zi cu circa 30 – 45 RON pe MW in propriul sau dezavantaj. Acest comportament are caracter suspect, fraudulos si are continutul constitutiv al infractiunii de inselaciune, asa cum este prevazuta de Codul Penal.

e) Abuz de piata: OPCOM in calitatea sa de administrator al PZU are obligatia sa ia atitudine si sa previna orice act prin care participantii la PZU care au o pozitie dominanta in ce priveste ofertele de vanzare sau cumparare utilizeaza aceasta pozitie in scopuri anticoncurentiale.
Suspiciuni rezonabile

Transelectrica tranzactioneaza in scop de profit:
– Legea energiei (123/2012) interzice ca Transelectrica sa se angajeze in tranzactii cu energie electrica in scopul realizarii de profit. Avem suspiciunea ca Transelectrica in fapt genereaza castiguri, pentru sine si/sau pentru altii din activitatea ei in PZU, ceea ce este strict prohibit prin Legea 123/2012. Astfel, Transelectrica actioneaza ca un participant activ la PZU, fiind inscrisa in lista participantilor – pozitia 1 pe site-ul OPCOM. Dupa stiinta noastra, prezenta Transelectrica a fost permisa pe piata pentru singurul scop de a achizitiona energie electrica necesara acoperirii pierderilor din sistem si a eventualelor dezechilibre. Ridica multiple semne de intrebare “capabilitatea” Transelectrica de a isi previziona pierderile pentru ziua urmatoare si de a pre-cunoaste necesarul de dezechilibru pentru ziua urmatoare inca de la ora 12.00 a zilei curente, cand se inchid portile de transmitere a ofertelor.
– Transelectrica utilizeaza informatie restrictionata. Este evident ca Transelectrica poate oferta pe PZU cantitati si preturi pe care ceilati participanti la piata nu le pot cunoaste, care pot dezechilibra piata substantial si, ca atare, savarsi multiple abuzuri in piata.

Erori in calcularea pretului de dezechilibru:
– Analizand activitatea curenta a OPCOM, am putut determina faptul ca a generat erori la calcularea pretului de dezechilibru din cauza intarzierilor la primirea facturilor de dezechilibru. OPCOM nu a justificat niciodata realitatea bazei acestor calcule.
Erori in calcularea pretului mediu pe zi de tranzactionare:
– In calculul mediei pretului pentru fiecare zi de tranzactionare, OPCOM foloseste media aritmetica simpla a rezultatelor pe fiecare interval orar, ceea ce conduce la un rezultat eronat; eroarea ar fi corectata daca media folosita ar fi cea ponderata si nu simpla, care sa fie calculata in functie de cantitatile diferite tranzactionate pe fiecare interval orar. Acest mod de calcul ar putea rezulta intr-un pret mediu mai apropiat de dinamica tranzactionarii.

Inconsecventa in aplicarea reglementarilor relevante:
– Incepand cu luna mai 2009, OPCOM a permis participantilor la piata sa depuna, pentru acelasi interval de tranzactionare atat o oferta de vanzare cat si una de cumparare. Acest lucru a devenit posibil prin modificarea soft-ului cu care opereaza platforma de tranzactionare. Aceasta schimbare a soft-ului nu a fost comunicata official catre participanti, afland de existenta ei in mod accidental si am fost foarte surprinsi de aceasta schimbare intrucat, in trecut, anterior lunii mai 2009, o greseala de introducere in sistem pe acelasi interval orar a unei oferte de vanzare si una de cumparare era urmata imediat de atentionarea telefonica a participantului care efectua o astfel de ofertare si de interzicerea tranzactiei respective.

Pentru a remedia aspectele si incalcarile descrise mai sus, OPCOM are obligatia sa procedeze la urmatoarele actiuni:
a) OPCOM ar trebui sa actioneze imediat pentru a preveni orice actiune ilegala, incorecta sau suspecta descrise mai sus.
b) OPCOM ar trebui sa intreprinda urmatoarele actiuni specifice pentru a asigura un comportament corect in PZU:

1. Să afișeze codurile de participant pe diagramele orare și să prezinte explicit, într-un tabel anexat, cantitățile de energie tranzacționate de fiecare participant;
2. Să determine și să asigure că închiderea porților de ofertare sunt urmate imediat de stabilirea prețului de închidere a pieței pentru ziua de tranzacționare;
3. Să organizeze operatorul Pieței de Echilibrare ca instituție separată, aflată doar sub controlul UNO-DEN și să delege decontarea energiei de dezechilibru către această instituție;
4. Să interzica participarea Transelectrica la PZU în calitate de Operator de Transport și Sistem, eventualele nevoi pentru acoperirea pierderilor urmând a fi făcute transparent prin licitație publică;
5. Să oblige toți participanții la PZU să respecte obligația de deschidere a garanției bancare adecvate și să publice pe site-ul OPCOM identitatea participanților care au deschise astfel de garanții bancare;
6. Să organizeze o a 2-a ședință de tranzacționare în cursul aceleași zile, pentru a evita eventualele tranzacții fictive și practici anticoncurențiale;
7. Să comunice către participanții la PZU maniera de calcul și datele care stau la baza calculului prețului de dezechilibru, în mod transparent și continuu, eventual prin afișarea acestui calcul pe site-ul OPCOM sau prin orice altă metodă care asigură o transparență echivalentă;
8. Să solicite un control din partea ANRE pentru a verifica modul în care au fost și sunt respectate prevederile Codului Comercial în ceea ce privește actuala organizare a factorilor și structurilor implicate în Piața Angro a Energiei Electrice, a activităților acesteia și a modului de decontare a tranzacțiilor din cadrul acesteia.