Principalele masuri de reforma incluse in proiectul sistemului unitar de pensii (II)

17 februarie 2010   |  31 comentarii

Principalele masuri de reforma incluse in proiectul sistemului unitar de pensii constau in:

– Creşterea şi egalizarea vârstelor standard de pensionare pentru bărbaţi şi femei.

– Creşterea vârstelor de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

– Reevaluarea vârstelor standard de pensionare pentru persoanele ce vor fi integrate în sistemul unitar de pensii din magistratură, diplomaţie, personal auxiliar din instanţe de judecată, funcţionari publici parlamentari, etc.

– Integrarea persoanelor aparţinând sistemelor speciale de pensii în sistemul unitar de pensii publice

– Procedura de stabilire a valorii punctului de pensie.

– Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice.

– Creşterea numărului de contribuabili la sistemul unitar de pensii publice cu cei care realizează venituri exclusiv din profesii liberale: manageri, asociaţii familiale, drepturi de autor etc.

– Descurajarea numărului de pensionări anticipate parţiale.

– Descurajarea pensionărilor de invaliditate abuzive, nejustificate medical.

– Finanţarea indemnizaţiei de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I din bugetul de stat.

Sa le luam, pe rand, spre justa lor analiza.

1. Egalizarea graduala a vârstei de pensionare intre bărbați si femei la 65 de ani pana in 2030.

Cine poate sa imbratiseze vestea ca de acum incolo ne vom pensiona la o varsta tot mai ridicata? Adica trebuie sa muncim din ce in ce mai mult? Caci conform propunerii actuale creste stagiul complet de cotizare pentru femei cu trei luni pe an pana la egalizarea cu vârsta de pensionare a bărbaţilor la 65 de ani in 2030. Masura este cvasi-nepopulara si trebuie ca este nebun guvernul care se responsabilizeaza cu o astfel de initiativa.

Pana in anul 2014 creste varsta de pensionare la 60 de ani pentru femei si la 65 de ani pentru barbati, prevăzuta si de actuala lege a pensiilor publice aflata in vigoare. Incepand cu anul 2015, creşte doar vârsta de pensionare pentru femei de la 60 de ani până la 65 de ani, până în 2030.

Asadar, se propune modificarea in sensul creşterii graduale a stagiului complet de cotizare, necesar obţinerii unei pensii pentru limită de vârstă:
– pentru femei: de la 27 ani şi 6 luni în ianuarie 2010, la 30 de ani în 2015 şi la 35 de ani în 2030.
– pentru bărbaţi, de la 32 ani şi 6 luni în ianuarie 2010, la 35 de ani în 2015.

Stagiul minim de cotizare necesar obţinerii unei pensii din sistemul unitar de pensii publice va creşte gradual de la 12 ani şi 6 luni în ianuarie 2010, la 15 ani la sfârşitul anului 2014, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.

Invidiem contractul social puternic din state dezvoltate precum Norvegia, Danemarca sau Germania si ne place sa ne comparam constant cu salariile si cu standardul lor de viata, dar uitam sa mentionam si ca atat femeile, cat si barbatii se pensioneaza in prezent la varste de 65-67 de ani in cazul primei tari invocate si la 65 de ani in cazul ultimelor doua. Daca ma apropiu de inima Europei si aruncam un ochi spre efortul belgienilor, observam ca reforma pensiilor a fost asumata in sensul cresterii varstei de pensionare la femei de la 60 de ani in 1997 la 64 de ani in 2009, iar varsta de pensionare a barbatilor a ramas la 65 de ani.

Care sunt principalele efecte economico-sociale?

In primul rand, elimina mult invocata discriminare pe criterii de sex, fie ea chiar si pozitiva. Ne dorim drepturi egale la pensionare? Atunci trebuie sa muncim la fel.

In al doilea rand, se imbunătăţeste raportul dintre vârsta de pensionare si speranţa de viaţă.

Daca nu s-ar adopta o astfel de masura, atunci ponderea populatiei peste varsta de pensionare ar creste de la 18,6% in totalul populatiei Romaniei in anul 2010, la 32% in anul 2050. Adica fiecare din cei activi in piata muncii sa sustina nu 1,2 pensionari asa cum se intampla acum, ci peste 2 pensionari in viitor. Ori pastrarea nivelului actual de pensie (scenariul cel mai putin costisitor) ar insemna ori ca vom creste de doua ori contributia la asigurarile de pensii (adica sa platim taxe mai mari), ori ca ne vom imprumuta de doua ori mai mult din bugetul de stat (cuantum cu care investim mai putin in educatie, sanatate, infrastructura, cultura, mediu etc.). daca se pune problema cresterii nivelului pensiilor, lucrurile se inrautatesc progresiv.

Speranta de viata la nastere este estimata a creste:
– de la 70 ani in 2010, la 76 de ani in 2030 si la aproape 74 ani in 2050 pentru barbati,
– de la 77 ani in 2010, la peste 82 ani in 2030 si la aproape de ani in 2050 pentru femei,

dar speranta de viata la pensionare (adica cati ani ne bucuram de o pensie) este cea care da masura sustenabilitatii financiare a sistemului public de pensii:
– de la 14,7 ani in 2010 (pensionat fiind la 63,9 ani), la 16,2 de ani in 2030 (pensionat fiind la 65 ani) si la aproape 19 ani in 2050 (idem) pentru barbati,
– de la 22 ani in 2010 (pensionata fiind la 58,9 ani), la 19,7 ani in 2030 (pensionata fiind la 65 ani) si la peste 21 ani in 2050 (idem) pentru femei.

În al treilea rand, nu putem omite faptul ca ieşirile intarziate si mai reduse de pe piaţa muncii vor micşora oferta de locuri de muncă pentru cei tineri. Astfel, şomajul risca să crească. Ori acest aspect justifica si in prezent rata mai mica a somajului din Romania fata de media statelor europene.

În al patrulea rand, exista riscul creşterii cererilor pentru pensia anticipată, in cazul in care unii romani considera nestimulativ nivelul pensiei cu stagiu complet de cotizare. In acest caz, presiunea pe şomaj s-ar putea reduce. Dar pachetul de refoma contine si masuri mai restrictive pentru pensionarea anticipata.

Impactul bugetar

Aplicarea acestei masuri va conduce la reducerea numărului de pensionari femei cu circa 100 mii persoane în anul 2015 şi cu circa 105 mii persoane în anul 2020. Aceste efecte se traduc in reducerea cheltuielilor bugetului general consolidat pe termen scurt si mediu cu aproximativ 1 miliard lei (0,1% in PIB) in 2015 si cu 1,2 mld lei (0,1% in PIB) in 2020. Inca departe de nevoia de acoperire a deficitului bugetului public de pensii de peste 1,5% din PIB in prezent.

Ce lipseste in politica publica actuala?

Piata fortei de munca trebuie deschisa pentru varstnici, iar cei din urma trebuie pregatiti pentru viitor. Or in acest sens trebuie gandit un pachet de initiative practice care ar putea să dea persoanelor în vârstă posibilitatea de a lucra mai mult timp, să poată transmite experienţa profesională acumulată tinerilor, altor lucrători şi angajatorilor. Cum sa atingi insa un astfel de obiectiv fara investiţii în educaţie şi formare profesională, fara utilizarea noilor tehnologii, pentru, condiţie a dezvoltării capacităţii de adaptare viitoare şi de reconversie prin formarea continuă?

Odata cu noul proiect de sistem unitar de pensii se impune o reformă profundă a gestionării carierelor salariaţilor cu vârstă de peste 50 de ani, care, în prezent, sunt discriminaţi în ocuparea unui loc de muncă prin accesul insuficient la cursuri de formare, mai ales la cursuri privind noile tehnologii. Lipseste recunoaşterea meritelor datorate experienţei. Stabilirea unor limite de vârstă pentru formarea profesională este fara doar si poate discriminatorie. Dincolo de problema accesului la competenţe, lucrătorii în vârstă au adesea nevoie de ajutor în chestiuni mai personale legate de locul de muncă, cum ar fi tehnicile de întreţinere, dobândirea de încredere în sine şi redactarea unui curriculum vitae, de informaţii relative la ocuparea unui loc de muncă, destinate special lucrătorilor în vârstă şi de lansarea mai activă a programelor guvernamentale de încurajare a angajării celor în vârstă.

Cert este ca avem nevoie de măsuri ferme menite să sprijine reinserţia profesională a lucrătorilor în vârstă pentru favorizarea traseelor profesionale pe tot parcursul vieţii active. De pilda, pot fi explorate soluţii de angajare cu normă parţială, program de muncă flexibil sau de la distanţă şi de „job-sharing” pentru a permite forme inovatoare de pensionare progresivă, limitând efectele stresului pensionării.

Stimulentele pot înlesni accesul tinerilor pe piaţa muncii si favoriza prezenta celor in vârsta sau chiar dupa varsta pensionării ca mentori. Trecerea de la o generaţie la alta poate fi facilitata prin acelasi sistem de „job-sharing” sau de fracţiune de normă.
Realitatea a probat contribuţia enormă a persoanelor în vârstă la coeziunea socială şi economică, dar şi faptul că participarea activă a acestora la solidaritatea familială şi cea dintre generaţii întăreşte rolul distribuţiei resurselor existente la nivelul familiei.

Pe de altă parte, la nivelul economiei sociale, poate fi facilitată şi încurajată implicarea acestora în activităţile voluntare prin contribuţii financiare. In cele din urmă, prin consumul de bunuri şi servicii, prin activităţile de petrecere a timpului liber, prin îngrijirile medicale acordate, se constituie un sector economic în expansiune şi un nou tip de bogăţie, numită „aur alb”. Aşadar, putem promova şi dezvolta participarea economică şi socială a persoanelor în vârstă, acordând o mare atenţie mai ales binelui lor fizic şi condiţiilor de viaţă şi financiare. Si aici e nevoie de consultarea persoanelor în vârstă pentru a menţine solidaritatea dintre generaţii şi, în colaborare cu parteneri locali, să faciliteze participarea acestora la activităţi voluntare de natură educaţională, culturală sau antreprenorială.

Munca voluntară este o alta cale pentru reintegrarea multor persoane pe piaţa muncii, pentru satisfacerea nevoilor populaţiei locale, dar care nu pot înlocui rolul fundamental al autorităţilor publice în furnizarea serviciilor de interes general pe plan regional. Acest angajament civic trebuie recunoscut, iar persoanele care dau dovadă de el trebuie sprijinite în calitatea de parteneri în cadrul acestei politici. Astfel pot fi iniţiate procese de învăţare care ne permit să facem faţă dificultăţilor cauzate de schimbările demografice.

Inclusiv implicarea persoanelor in varsta in serviciile sociale de interes general – e.g. îngrijirea, sănătatea şi educaţia copiilor de vârstă mică – facilitează accesul părinţilor tineri pe piaţa muncii şi contribuie la combaterea sărăciei, în special în cazul familiilor monoparentale. Astfel de servicii sunt esenţiale dacă dorim să răspundem provocărilor demografice. In plus, creând locuri de muncă, serviciile sociale de interes general stimulează dezvoltarea economică pe plan local şi regional şi cresc competitivitatea locala. Din acest punct de vedere, pot fi identificate serviciile de interes general şi evaluat impactul lor social şi economic, insotite de o lista de indicatori de calitate care sa permita măsurarea progreselor realizate în îndeplinirea obiectivelor stabilite. Serviciile sociale destinate persoanelor în vârstă şi persoanelor dependente trebuie să beneficieze de aceeaşi atenţie şi acelaşi tratament.