Avem grijă de copiii nostri, ne preocupă viitorul
Acţiune caritabilă la Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei şi dezbatere publică – Respectarea drepturilor copilului – Primăria Zalău
Duminică, 20 noiembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 22 de ani de la adoptarea de către ONU a Convenţiei cu privire la drepturile copilului, am organizat împreună cu Organizaţia de Femei a PDL Sălaj, cu sprijinul UNICEF şi al Organizaţiei Salvaţi Copiii, la Primăria din Zalău o întâlnire de lucru în scopul identificării şi luării de măsuri cu o mai mare aplicabilitate şi utilitate în beneficiul copiilor şi al drepturilor acestora.
Convenţia cu privire la drepturile copilului a fost adoptată de către ONU la 20 noiembrie 1989, România aderând și ea la scurt timp, fapt ce a condus la o nouă viziune asupra rolului copiilor în societate – actori activi ai societăţii, nu doar beneficiari pasivi ai protecţiei sociale. Ne-am asumat acest angajament de respectare, protejare și aplicare a drepturilor copilului, dar după 22 de ani încă mai avem atât de multe de făcut pentru a îmbunătăţii realitatea şi calitatea vieţii copiilor.
Potrivit concluziilor raportului „Administraţia publică în beneficiul copiilor” realizat în luna mai 2011 de către Organizaţia Salvaţi Copiii, atât instituţiile publice, cât şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să aplice pe o scară mult mai largă drepturile de care trebuie să se bucure orice copil în ţara noastră, inclusiv introducerea instituţiei Avocatul copilului.
Evenimentul a realizat o radiografiere a judeţului Sălaj privind asistenţa socială şi protecţia copilului, identificarea problemelor întâmpinate şi conjugarea eforturilor pentru a crea o viaţă mai bună şi un mediu cât mai apropiat de cel familial pentru copiii mai puţin norocoşi, aflaţi în grija statului.
Cu ocazia acestui eveniment, Organizaţia Salvaţi Copiii a prezentat practica mai multor state europene pentru protecția copilului, iar UNICEF a pus la dispoziţia specialiştilor din cadrul instituţiilor implicate în protecţia socială un Ghid practic cu recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului și Manualul pentru implementarea Convenţiei privind Drepturile Copilului.
La eveniment au luat parte peste 50 de specialişti din cadrul instituţiilor implicate în protecţia copilului din judeţul Sălaj.
Acţiunea este parte a Campaniei dedicată ocrotirii copiilor ce provin din medii defavorizate, derulată de Organizaţia de Femei a PDL Sălaj, prin care, pe lângă scopul educativ al întrunirii, am încercat să facem o mică bucurie copiilor din Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei.
Am obţinut o sponsorizare prin care am asigurat necesarul de scutece pe o periodă de 3 luni a celor mai mici locatari ai Centrului, aproximativ 15.000 de scutece, pentru copiii mai mari am pregătit diverse surprize, iar din partea UNICEF câteva daruri constând în ceasuri de mână „my first watch”, seturi de ornamente pentru pomul de Crăciun şi seturi cu lumânărele parfumate.
Analiză: Starea de fapt a copiilor defavorizaţi – Judeţul Sălaj în contextul naţional
Sălajul găzduieşte 1,65% din copiii instituţionalizaţi din România
Centrele de plasament din România găzduiesc peste 23.100 de copii care au avut neșansa de a se naște în familii lipsite de posibilitatea de a le oferi căldura unui cămin. La nivel național, în fiecare județ există în medie 550 de copii care depind de centrele de plasament și de bună-voința asistenților sociali. Dintre aceștia, mai mult de jumătate sunt copii cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, în timp ce copii mai mici de 3 ani reprezintă doar 3%.
În județul Sălaj, centrele de îngrijire au luat sub aripa lor 381 de copii pentru a le oferi o viață normală. Jumătate dintre aceștia sunt copii cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, tineri care au nevoie de educație și de modele pe care să le urmeze în viață. 7% sunt copii mai mici de 3 ani, care au nevoie de toată atenția pentru a se dezvolta și pentru a crește într-un mediu armonios.
În Sălaj, 730 de copii se află în îngrijire temporară de tip familial dintr-un total de 42.400
42.400 de copii se află în îngrijire temporară de tip familial la nivel național, fie în grija asistenților maternali (47%), fie în grija rudelor (43%). Dintre aceștia, 730 se află în județul Sălaj, cei mai mulți fiind încredinţaţi spre îngrijire rudelor până la gradul al IV-lea (70%).
Cele mai mari centre de plasament din judeţul Sălaj la sfârşitul lunii septembrie sunt: Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei (90 copii), Centrul rezidenţial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare (CSC) Şimleu Silvaniei (75 copii), Centrul rezidenţial din cadrul CSC Jibou (55 copii), Centrul de plasament Bethesda „Jebuc” (49 copii) şi Centrul rezidenţial din cadrul CSC Cehu Silvaniei (48 copii).
O investiţie în ziua de mâine a copiilor noştri înseamnă eforturi susţinute din partea noastră astăzi. Avem în vedere nu numai o generaţie, ci un orizont mult mai îndepărtat. Vrem să construim ceva care să dureze.