Normalizarea relației dintre ANAF și mediul de afaceri
În urma dezbaterii organizate de publicația cursdeguvernare.ro la Academia de Studii Economice București, în data de 15 iunie 2016, am stabilit organizarea unei a doua întâlniri de această dată în cadrul Comisiei Buget, Finanțe și Bănci din cadrul Camerei Deputaților. La întâlnire au luat parte Ministru Finanțelor, reprezentanți ai ANAF, reprezentanți ai societății civile, dar și contribuabilii.
Dezbaterea organizată la ASE s-a axat pe trei mari direcții:
- cazuri de referință în mediul de afaceri, prin care contribuabilii preocupați de corectitudine (cu capital autohton și capital străin deopotrivă) sunt în permanență vulnerabili în fața sistemului fiscal, iar dreptatea poate fi adjudecată doar în Justiție
- problemele ANAF și ale aparatului său: probleme subiective, probleme obiective, probleme de sistem, probleme de legislație
- soluții concrete. Soluții de urgență și soluții de termen mediu și lung.
În timp ce dezbaterea de la Parlament a stabilit „temele pentru vacanță”. Astfel, au fost stabilite 3 grupe de lucru care urmează să pregătească măsuri și modificări legislative în următoarele domenii:
- Scoaterea din structura ANAF a comisiei pentru soluționarea contestațiilor, care ar urma să treacă la Ministerul de Finanțe
- Elaborarea unui Cod de conduită al inspectorilor în relația cu contribuabilii
- Consolidarea instrumentului ”soluție fiscală individuală anticipată”, dereglementarea obligației contribuabilului de a efectua verificări asupra lanțului său de furnizori și instituirea practicii de prim control de îndrumare