Romania ar putea sa se orienteze catre un model economic israelian al antreprenoriatului
Bucureşti, 3 iun /Agerpres/ – România trebuie să se orienteze către un model israelian de dezvoltare pe termen lung, model orientat către antreprenor şi care încurajează expunerea la risc, a declarat, joi, la o conferinţă organizata de catre Ziarul Financiar privind dezvoltarea României, Andreea Paul Vass, consilierul primului ministru Emil Boc.
‘Pe termen lung, este posibil un miracol românesc, dar este important să învăţăm din modelele celorlalte ţări. Cele care au ars etapele de dezvoltare mult mai repede. Nu trebuie să ne uităm numai la acele modele post recesiune sau la cele bazate pe proprietatea de stat sau pe economia administrată. Un model la care România trebuie să se gândească este cel israelian, al antreprenoriatului. De ce a avut un succes remarcabil? Israelienii au un think-tank central orientat către dezvoltarea mediului antreprenorial. Lecţia de bază este că o ţară bine educată îngăduie eşecuri şi încurajează expunerea la risc. Decizia politică trebuie să se substituie acestui gen de abordare, care să înlocuiască intervenţia generalizată a Guvernului, însoţită de o politică inteligentă a politicii monetare’, a afirmat Andreea Paul Vass.
Potrivit datelor prezentate de aceasta, statul Israel deţine investiţii în capital de risc pe cap de locuitor de 2,5 ori mai mari decât SUA şi de 30 de ori decât Europa. De asemenea, atrage tot atât capital de risc cât Marea Britanie sau cât Franţa şi Germania împreună. Are mai multe companii listate decât alte ţări, cu excepţia SUA, unde numărul acestora a crescut semnificativ, a adăugat ea.
‘Este nevoie de o populaţie bine educată, înclinaţia spre expunerea la risc şi investiţii în capitalul de risc. Trebuie să ne bazam pe trei poli: politicieni reformatori, un think-tank care sa mobilizeze climatul intelectual (n.r. – termen ce caracterizează o asociaţie sau o organizaţie de persoane specializate sau chiar o singură persoană competentă care oferă, de regulă gratuit, informaţii necesare pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment funcţional al societăţii, aşa cum ar fi optimizarea structurii militare, economice, politice, culturale la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global) si care să mobilizeze dezbaterile în această zonă, ba chiar crearea unui consiliu naţional de competitivitate (după modelul irlandez), respectiv de sustinerea populatiei’, a adăugat Andreea Vass.
Comentarii 32
Andreeeeeaaa… stii la fel de bine ca multi altii, multi, multi de tot, ca folosind unul sau mai multe EXEMPLE in sprijinul unei afirmatii, poti APARENT „dovedi” ca afirmatia e corecta. Orice poti dovedi asa si exemple exista in TOATE directiile. Aici este insa vorba de o tara, de circa 20 de milioane de locuitori, de date statistice comparative cu alte tari cu care ne putem compara, de o eminenta economista care vorbeste din pozitia de consilier pe probleme economice al primului ministru… TREBUIE sa tii cont de caracteristicile INTREGULUI popor si sa propui lucruri viabile la acest nivel. Sper ca nu vrei sa faci vreo comparatie cu Israelul ca tara sau cu israelienii ca popor, chiar daca sunt si romani destui acolo, nu se potriveste nimic, dar chiar nimic. Iar statistice europene sunt CLARE.
Asta nu micsoreaza cu nimic nobletea demersurilor tale.
La nivelul logicii simple cel care avanseaza mai repede este cel care are resurse mai adecvate. Si mai multe. NIMENI nu sta pe loc. Distanta reala intre Romania si alte tari europene se va mari, nicidecum micsora. Din pacate pentru romani. Iar foarfeca sociala care se tot deschide, la un moment dat se va inchide. Cu zgomot si in mod necesar.
Referitor la sintagma „platforma tehnologica necesara”, lucrurile sunt mult mai complicate…,… imi pare rau, nu cred ca vreau sa mai continui. Nu vad sensul…iti voi citi ideile si initiativele, sper si realizarile practice, cu respect si interes in continuare, in masura in care imi vor fi accesibile. Succes!
Mai Stefane, da’ lingau mai esti cu sinistra. Daca este asa de nobila in demersuri, de ce nu te-a dus spre modelul israelian, ca putea dei postul de ministru?
Puteam sa jur ca Vaas este nume unguresc. Atunci, de unde proslavirea merodelor economice si politice evreesti? E posibil ca Vaas sa fie un nume evreesc de ungur, si deci purtatorul sa nu fie roman tampit?
Inca ceva: Vad ca ploua cu avocate de mare succes cum este Udrea-care i-a rezolvat lui Basescu problema casei din Mihaileanu, in doi timpi si trei miscari(gurile rele stiu ce fel de) , Baseasca- specialista in vanzari anterioare si acum si Iulia Vaas- cea care are acces la informatii la care altii nu au
A propos!
Pinguinul merita o consiliera unsa cu de toate si mai ales cu tupeu.
De ce îsi lasa baietii tiganilor mustata? Ca sa semene mai mult cu mama.
Cum Dropsel (semeni mai mult a drops decat a bombonica), renunti asa de usor la postul de ministru? Ai tai, prostii, chiar te credeau competenta. Aveam si noi o speranta; credeam ca cel putin economic, ca social astia sunt cu nasul pe sus, puteam ajunge la sistemul israelian. Nu cumva parintii tai, pe care ii credeam unguri sunt de fapt evrei si te-au tras de maneca pe motiv ca prostii de romani nu merita o asa onoare?