Soluții realiste pentru a împiedica sărăcirea extremă a populației împrumutate

4 februarie 2015   |  22 comentarii

Până la audierile de ieri din Comisia de Buget, Finanțe și Bănci, am primit răspunsurile punctuale, în scris, ale BNR și ale ANPC, dar niciun răspuns la întrebările adresate ARB (Asociația Română a Băncilor) și APB (Asociația Patronatului Bancar). Am fost neplăcut surprinsă să aud invocat principiul nominalismului din partea reprezentanților băncilor comerciale, valabil de peste 150 de ani, care spune că trebuie rambursat creditul în aceeași moneda în care s-a împrumutat, atâta timp cât știm cu toții ca mulți dintre cei creditați în franci elvețieni nu au primit de fapt franci, nici măcar nu știu cum arată moneda elvețiană sau cel mult au văzut-o pe pliantele publicitare bancare. Persoanele fizice creditate în franci nu au primit niciun franc, ci lei sau euro, în cvasi-majoritatea cazurilor. Aici a fost marea păcăleală: românii au crezut că iau credite în franci, de fapt nu au luat în franci, ci echivalentul în lei sau în euro (prin raportarea la cursul francului la vânzare stabilit de către aceeași bancă, evident mult mai mare decât cursul interbancar). Românilor li se cere acum să ramburseze franci, dar nu-i pot cumpăra de la bancă pentru că nu-i au; sunt obligați să plăteasca echivalentul în lei sau în euro la un curs stabilit tot din pix de către bancă, mult peste cursul leu/franc interbancar, din care marchează încă o dată profituri. Mă întreb atunci: e corect să vinzi franci elvețieni dacă nu-i ai? Dar să-i creditezi? Știu ce îmi vor răspunde băncile: că au fost „produse bancare complexe” sau „produse financiare derivate” sau swap-uri. Cert este că românii plătesc sau trebuie să plătească.
Așadar, azi am ridicat din nou cele trei întrebări adresate anterior ARB și am mai adăugat una, ca potențiale soluții fără imixtiunea statului, fără redistribuirea costurilor asupra celorlalți clienți ai băncilor sau asupra plătitorilor de taxe în general – un adevărat test pentru ARB și pentru patronatul bancar pentru a împărți costurile cu clienții. Acestea ar fi variante de soluții pentru a împiedica sărăcirea extremă a populației împrumutate:

  1. Care este cursul la care pot accepta compromisul cu clienții pentru fiecare dintre băncile care au acordat credite în franci elvețieni? BNR indica ca soluție realistă cursul din luna dec 2014.
  2. Este posibilă prelungirea maturității creditului și micșorarea ratei, astfel încât valoarea netă actualizată a principalului să rămână neschimbată?
  3. Dacă nu acceptați primele două variante, atunci vă propun a treia cale de urmat, și poate cea mai ușor de negociat între bancă și client: reducerea semnificativă a dobânzilor și a costurilor de administrare a creditelor în vremuri de calamități financiare? Care este spațiul negociabil pe care ni-l propuneți?
  4. Aduc în discuție azi o altă soluție: Este posibilă rescadentarea creditelor cu micșorarea principalului (eu propun cu 10%, dar aștept pragurile fezabile pentru fiecare bancă vizată în parte), cu micșorarea ratei dobânzilor și fără costuri administrative suplimentare?

Pentru oricare dintre soluțiile agreate de fiecare bancă vizată în parte, voi ridica Guvernului propunerea de a deduce fiscal costurile generate în urma acestor operațiuni prin lege și cu impact asupra tuturor valutelor, nu doar a creditelor în franci.
Până vineri aștept răspunsurile ARB în scris. Luni ne întâlnim cu FMI la orele 13.00. Marți, la orele 15.00 audiem conducerea BNR.

PS: Când mergeți să negociați cu banca, vă rog să vă printați aceste file din prezentarea tehnica a ultimei conferințe de presa a BNR.